Igor Boțan: Guvernarea nu are câmp de manevră în cazul acordului cu FMI

Guvernarea de la Chișinău nu are câmp de manevră. Aceasta trebuie să accepte condițiile înaintate de Fondul Monetar Internațional pentru a semna un memorandum. Implementarea condițiilor ar trebuie să fie prețul scoaterii Republicii Moldova din criză, iar ca urmare a acestor reforme guvernanții trebuie să plătească prin ieșirea din politică. Declarația a fost făcută de expertul Igor Boțan în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Importanţa economico-politică a Acordului Republicii Moldova cu FMI şi capacitatea politică de a-l implementa”, ediţia a 58-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN în coproducţie cu Radio Moldova.

Expertul își dorește ca guvernarea să accepte condițiile înaintate de FMI și aceasta să fie plata pentru ceea ce a făcut în ultimii șapte ani. „Noi ca cetățeni trebuie să cunoaștem ce va conține acel document, Memorandumul cu FMI. Surpriza, probabil, va fi pentru noi, cetățenii, pentru că guvernanții strânși la perete, vor trebui să accepte, din punctul meu de vedere, cele mai dure condiții. Surpriza va veni atunci când nouă ni se va spune ce conține acest Acord în privința optimizării cheltuielilor bugetare, a fondului de pensii”, a declarat Igor Boțan.

Potrivit lui, guvernanții Moldovei, în ajunul alegerilor parlamentare din anul 2014, nu au fost interesați să aibă relații cu FMI pentru a avea mâinile dezlegate. După ce și-au văzut obținut mandatul, Moldova a avut altă problemă – furtul miliardului și efectele acestuia. „Actualul partid de guvernământ cu coordonatorul său au avut nevoie să curețe scena politică de cei pe care i-a transformat în țapi ispășitori. Deci nu era timpul să facă reforme, să negocieze cu FMI. După ce s-au văzut la cârmă, cu toată puterea în mâini, cu controlul asupra instituțiilor de reglementare și de drept, iată acum sunt în situația când nu au câmp de manevră și știind ce poate cere FMI, pentru că cea mai mare problemă vine din sectorul bancar, acolo trebuie să se facă schimbări, reforme, transparentizarea acționariatului”, spune Igor Boțan.

În opinia expertului, cel mai important lucru pentru cetățenii Republicii Moldova este că nu se cunoaște care sunt condițiile potențialului acord cu FMI, deși după comportamentul guvernării se poate judeca și se poate face concluzii. „Eu nu cred că în situația foarte proastă în care se află guvernarea, ar fi oportun, din punctul ei de vedere, să înceapă reforma administrației centrale sau administrației publice locale sau reforma fondului de pensii, sunt niște reforme foarte dificile. Noi ne uităm la această guvernare care gâfâie și ea anunță reforme extraordinar de complicate, pe care de-a lungul anilor nu le-a implementat”, susține expertul.

Dezbaterile publice cu tema „Importanţa economico-politică a Acordului Republicii Moldova cu FMI şi capacitatea politică de a-l implementa”, ediţia a 58-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sunt realizate cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE