Igor Boțan despre situația din Kazahstan: consecințele sunt sumbre

Pentru a evita un scenariu similar celui din Kazahstan, Republica Moldova trebuie să-și întărească securitatea și să se apropie de comunitatea europeană. Este opinia expertului Igor Boțan și a fost expusă în cadrul unei dezbateri publice, organizate de IPN. Potrivit expertului, Republica Moldova nu are alternativă decât să devină un stat previzibil și să atragă simpatia marilor actori internaționali, care-i vor oferi protecție și potențial de dezvoltare economică, notează IPN.

Potrivit expertului permanent al proiectului, evoluțiile din Kazahstan ar trebui să reprezinte o lecție și pentru autoritățile de la Chișinău și să le determine să găsească soluții pentru consolidarea securității Republicii Moldova. Potrivit lui, un astfel de exercițiu poate fi realizat prin reforme sistemice care vor apropia Republica Moldova de spațiul valoric european.

„Securitatea Republicii Moldova constă în apropierea de spațiul european, să se integreze în spațiul european, să se califice pentru a fi acceptată în această comunitate europeană. O țară mică cum este Republica Moldova într-o astfel de situație trebuie să fie consecventă, să-și articuleze foarte clar interesele. Marele potențial al Republicii Moldova, dacă are un comportament predictibil, este atragerea simpatiilor marilor jucători și din acest punct de vedere securitatea Republicii Moldova poate fi garantată mult mai abitir decât prin forțe militare”, a mai spus Igor Boțan în cadrul dezbaterii publice la tema: „Situația din Kazahstan: ecouri până în Moldova”.

Mai mult, expertul anticipează evoluții nefaste ale situației din Kazahstan, în condițiile în care președintele kazah, Kasîm-Jomart Tokayev, numește revoltele sângeroase din țara sa drept „o tentativă de lovitură de stat”. Potrivit lui Boțan, prezența contingentului militar al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă trezește suspiciuni și îngrijorare.

„Consecințele sunt sumbre. Dacă în Kazahstan e vorba de o luptă a clanurilor, atunci de ce în această luptă trebuie să fie introduse forțe armate străine? Trezește îngrijorare faptul că un șef de stat spune că țara lui a făcut cadouri fostelor republici sovietice și le poate oricând revendica. În Kazahstan a fost nevoie de toată legenda teroristă pentru a justifica introducerea forțelor din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă. Despre acest lucru a vorbit și președintele Tokayev în adresarea sa către națiunea kazahă, în timpul căreia a făcut referire la 20 de mii de teroriști. Ulterior, experții au atras atenția că postarea președintelui Tokayev, de-o manieră foarte stranie, a fost ștearsă. Acest lucru arată că situația evoluează foarte rapid și autoritățile kazahe nu reușesc să aranjeze lucrurile într-o manieră logică”, a mai spus Igor Boțan.

Dezbaterea publică organizată de Agenția de presă IPN cu tema „Situația din Kazahstan: ecouri până în Moldova”, este a 221-a dezbatere din cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.