Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană este cel mai important document, pe care Republica Moldova l-a semnat vreodată și nu există domenii ale vieții publice, fie economic, social sau de altă natură, care să nu fie atinse de acest document. Înalții oficiali europeni nu o dată au declarat că Acordul de Asociere cu UE are la bază valori, iar Republica Moldova, semnând acest document, a consfințit să respecte aceste valori. Opinia aparține lui Igor Boțan, expert permanent al dezbaterilor publice, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova, și a fost exprimată în cadrul unei noi ediții cu tema: „Anul 2018: realizări, nereușite și provocări în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”.
Igor Boțan a menționat că trebuie să fie luat în considerare faptul că de 27 ani de ani, de când Republica Moldova și-a declarat Independența, țara este, de fapt, angajată în procesul de integrare europeană. În Declarația de Independență se spune foarte clar că Republica Moldova îmbrățișează valorile europene. Potrivit expertului, punctul de început este 27 august 1991, atunci când a fost consacrat vectorul european al Republicii Moldova. Ulterior, pe parcursul anilor, guvernările care au urmat au stipulat în concepția de politică externă că una dintre perspectivele Republicii Moldova este integrarea europeană. Și chiar și actualii lideri ai Partidului Socialiștilor au spus că nu există alternativă pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, teză enunțată atunci când Zinaida Greceanîi candida și atunci când a devenit premier.
Expertului susține că Republica Moldova ca stat este cea care a acceptat să îmbrățișeze valorile europene și nu invers. În opinia sa, nu este corect ca de dragul unor succese relative de ordin social-economic să fie jertfite libertățile democratice, iar justiția și să fie pusă pe altarul așa-ziselor succese. Și aceasta pentru că acest fapt compromite întregul proces de integrare europeană.
Referindu-se la instituțiile statului suveran Moldova, Igor Boțan a declarat că în acest sens una dintre instituțiile de referință este cea a ombudsmanului, care a condamnat ceea ce s-a întâmplat cu drepturile cetățenilor în Republica Moldova. În primul rând, este vorba despre expulzarea profesorilor turci cu încălcarea tuturor normelor. Expertul a menționat și cazul lui Andrei Brăguța, care este unul strigător la cer. „Dar acesta este un fapt care arată care este diagnoza cu apărarea drepturilor omului în Republica Moldova și mie mi se pare acest lucru grav”, a notat expertul.
Potrivit lui, rezoluțiile Parlamentului European privind situația din Republica Moldova iau în considerare aprecierile date de instituțiile specializate. În particular, este vorba despre Comisia de la Veneția și despre OSCE, care au avut opinii clare în privința modului în care a fost modificat sistemul electoral și aceste opinii nu pot fi ignorate.
Un alt aspect legat de documente, dar și de valorile europene înserate în Acordul de, ține de referendumul, la care Republica Moldova vrea să pună sub semnul întrebării mandatul reprezentativ al deputaților. „În general cum poate această chestiune supusă unui referendum, dacă noi avem un Acord de Asociere și noi știm care este atitudine Uniunii Europene față de mandatele imperative. Această atitudine este bazată pe opiniile Consiliului Europei și reflectate de către Comisia de la Veneția – orice mandat imperativ este nul. Dacă Republica Moldova are de gând să întrebe cetățenii, dacă vor să revină la sistemul sovietic de alegere și de retragere a deputaților – de ce se face acest lucru? Din această perspectivă sunt îngrijorat”, a declarat Igor Boțan.
Expertul a mai spus că cetățenii își doresc perspective clare și pentru actualele, dar și viitoarele generații, perspective care trebuie să reiasă dintr-un proces normal. „Și aici nu este vorba despre critică de dragul criticii, ci despre faptul că cetățenii își doresc o guvernare predictibilă, care aranjează lucrurile astfel încât să existe și libertăți individuale, dar și creșteri economice, pentru ca oamenii să nu părăsească țara”, afirmă Igor Boțan.
Dezbaterea „Anul 2018: realizări, nereușite și provocări în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”, este ediția a 99-a din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN și Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.