Igor Armaș înscrie primul său gol în acest sezon

Fundașul moldovean Igor Armaș a reușit un gol în victoria categorică a echipei sale Kuban Krasnodar în fața Lokomotiv Moscova, cu 6-2. Este primul gol al jucătorului de 28 de ani în acest sezon din campionatul Rusiei, transmite IPN.

Igor Armaș se află la Kuban din 2010, reușind să înscrie până acum 5 goluri pentru formația din Krasnodar. El mai are contract pentru 2 ani cu echipa antrenată de Serghei Tașuev. Armaș are șanse bune să fie desemnat anul acesta cel mai bun fotbalist moldovean.

Victoria în fața lui Lokomotiv le-a permis celor de la Kuban să părăsească poziția a 14-a, care duce la baraj. Lider în Rusia se menține CSKA Moscova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.