Igor Armaş în probe la Kuban Krasnodar
Fotbalistul moldovean, Igor Armaş, se află în probe la Kuban Krasnodar, echipă antrenată de tandemul Dan Petrescu – Emil Caras, transmite Info-Prim Neo.
Jucătorul în vârstă de 22 de ani a evoluat, 27 ianuarie, într-un meci de verificare susţinut de Kuban în Turcia. Armaş şi-a mai făcut apariţia pe teren în repriza secundă în partida cu Unirea Alba Iulia (scor 1-1). În acest meci au mai jucat alţi trei fotbalişti moldoveni, Ghenadie Olexici, Stanislav Namaşco şi Victor Golovatenco.
În sezonul 2009, Armaş a jucat în campionatul Suediei, la Hammarby. Echipa a retrogradat în liga secundă, iar Igor şi-a manifestat dorinţa de a părăsi clubul, notează Info-Prim Neo.