IDIS „Viitorul” va ataca hotărârea CEC de a admite parţial contestaţia PCRM

Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” va ataca la Curtea de Apel Chişinău hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 31 martie de a admite parţial contestaţia Partidului Comuniştilor (PCRM) împotriva IDIS „Viitorul” şi a Coaliţiei civice pentru alegeri civice şi corecte - Coaliţia 2009, transmite Info-Prim Neo. La 17 martie, reprezentantul PCRM solicitase CEC să atenţioneze IDIS pe motivul nerespectării legislaţiei electorale, referindu-se în special la anumite materiale de educaţie civică elaborate de IDIS, în cadrul proiectului „Stimularea responsabilităţii civice în cadrul campaniei electorale din 2009”, finanţat de Delegaţia Comisiei Europene în R. Moldova, prin intermediul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului. PCRM reclama că materialele sunt îndreptate împotriva PCRM şi prezintă agitaţie electorală pentru concurenţii săi. La 31 martie, CEC a admis parţial contestaţia. „Constatăm politizarea excesivă a deciziilor CEC, depăşirea atribuţiilor definite de Codul electoral şi utilizarea unor convingeri subiective în locul probelor materiale concludente, IDIS Viitorul a decis atacarea deciziei CEC la Curtea de Apel”, se arată într-o declaraţie de presă difuzată de IDIS. IDIS califică decizia CEC ca fiind „aberantă şi lipsită de sens, aducând atingere libertăţii de opinie, pluralismului politic şi democraţiei în R. Moldova”. „Decizia atestă un partizanat ruşinos al unor membri ai CEC în favoarea PCRM. Efectele acestei decizii vor fi suportate în timp de către acei cinci membri ai CEC, care s-au lăsat atraşi în această cursă denigratoare”, se mai spune în comunicatul IDIS. IDIS „Viitorul” insistă că, în calitatea sa de membru al Coaliţiei 2009, a acţionat în limitele dreptului său la opinie, pe baza ne-partizanatului politic, urmărind informarea corectă şi mobilizarea cetăţenilor prin educaţie democratică, conform practicilor europene şi în corespundere cu experienţa acumulată de IDIS „Viitorul”. Principala distincţie între „agitaţie electorală” (promovarea unui candidat ori partid) şi „educaţie civică” constă în formularea unor atitudini faţă de probleme concrete, de către subiecţi care nu concurează electoral. Subiectele abordate de IDIS (UE, sărăcie, responsabilitate politică, instituţii democratice etc) fac parte din conceptul unei campanii de educaţie publică şi democratică, şi nu conţin niciun indice, care ar permite favorizarea sau defavorizarea vreunui sau altui concurent electoral, precizează IDIS. Coaliţia 2009 este o uniune benevolă de organizaţii neguvernamentale din R. Moldova care au drept scop să contribuie la asigurarea unor alegeri libere, corecte, transparente şi democratice ale Parlamentului R. Moldova şi continuă activităţile de promovare a unor alegeri libere şi corecte demarate de Coaliţia 2005 şi 2007. Coaliţia 2009 întruneşte peste 70 de organizaţii neguvernamentale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.