IDIS „Viitorul” propune un nou model al Consiliului Suprem de Securitate

Institutul pentru dezvoltare şi iniţiative sociale „Viitorul” a realizat studiul „Rolul Consiliului Suprem de Securitate (CSS) în noul context politic” prin care propune transformarea actualului Consiliu într-un organ consultativ şi de planificare strategică – Consiliul Naţional pentru Starategii şi Securitate (CNSS), transmite Info-Prim Neo. Potrivit autorului studiului, expertul independent în problemele securităţii, Vlad Lupan, actualul CSS este o structură în care lipseşte gândirea strategică şi expertiza modernă pentru formularea şi apărarea intereselor naţionale. „Inacţiunile şi inconsistenţa CSS au condus la adoptarea în mod haotic, neprofesionist şi nesistematic a unor programe şi strategii lipsite de conţinut, având drept efect sporirea vulnerabilităţii sistemului politic”, constată expertul. Vlad Lupan susţine că modelul autoritar al PCRM şi monopolizarea în ultimii 8 ani a tuturor ramurilor puterii a avut repercusiuni grave şi asupra sistemului de securitate al Republicii Moldova, inclusiv în structura subordonată în mod direct fostului preşedinte, Vladimir Voronin. Un alt expert independent, George Apărece spune că un regim puternic denotă, de fapt, un stat fragil, care nu este capabil să răspundă promt riscurilor. „Evenimentele din 7 aprilie au demonstrat incapacitatea sistemului de securitate a Republicii Moldova şi un haos decizional”, susţine Apărece. Vlad Lupan, la fel, este de părere că evenimentele din 7 aprilie au demonstrat că în Moldova nu există securitate democratică, deşi consecinţele ţin de drepturile omului. „În actualul format CSS nu poate fi eficient şi consistent pentru asigurarea securităţii democratice, sociale, energetice, economice ş.a. Transformarea CSS în CNSS va consolida organismul şi va forma un centru coordonator al unui nou sistem de securitate naţională şi prevenire a crizelor în sectoarele politic, economic, militar, social, cultural, spiritual şi cel al mediului”, conchide expertul independent. Directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, constată 3 probleme în sistemul actual de securitate. Prima este legată de moştenirea istorică de a numi în funcţii persoane după zel şi nu competenţă. A doua, la părerea expertului, este incoerenţa instituţiei, eschivarea de la luarea deciziilor şi aprobare a strategiilor. A treia ţine de lipsa de consistenţă, când multe chestiuni se secretizează sub aspectul securităţii. Studiul arată că în vizorul CNSS trebuie să fie, în primul rând, prevenirea şi soluţionarea problemei separatiste şi a conflictului armat de pe Nistru, protestele politice, crizele energetice, tensiunile legate de federalizarea ţării, unele tensiuni sociale şi altele. Vlad Lupan consideră că pentru reformarea CSS, este necesar ca noul organ să deţină drepturi de decizie şi control în probleme de securitate naţională, să fie depolitizat şi să deţină resurse adecvate pentru a asigura expertiza, consilierea şi coordonarea tuturor activităţilor specifice obiectivului său statutar. Experţii susţin că această reformare nu trebuie lăsată la sfârşitul listei de priorităţi pentru anul 2010, noul model CNSS va fi util pentru depăşirea crizei economice actuale şi prevenirea unor eventuale noi focare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.