IDEP Moldova solicită deputaţilor să semneze pentru aprobarea programului ECIPES

Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP) Moldova solicită deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova să semneze o scrisoare pe care să o transmită către Colegiul Comisiei Europene pentru aprobarea programului ECIPES, susținut de peste 25 de eurodeputați, de care ar fi responsabilă direct Comisia europeană, în beneficiul celor 17 procente din populaţia ţării, 50 de procente de primari şi 2000 de tineri.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Iurie Calestru, reprezentant al Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor şi autorul programului ECIPES, a declarat că, împreună cu co-autorul programului, Gabriel Mărgineanu, au purtat discuţii cu peste 60 de deputaţi din parlamentul european, ulterior au avut întrevederi cu Comisia Europeană, iar în data de 10 iunie, au primit un suport repetat pentru acest program din partea a încă nouă eurodeputaţi din şase ţări, care au semnat o adresare către Colegiul Comisiei Europene în care cer aprobarea grupului de lucru pentru dezvoltarea programului. Acesta ar trebui să fie lansat pe 1 ianuarie 2021, pe o perioadă de doi ani, cu suma totală alocată de 40 de milioane de euro.

Potrivit lui Iurie Calestru, datorită acestui program, cetăţeanul Republicii Moldova, doar cu buletinul, ar putea aplica pe o platformă online pentru renovarea echipamentelor electrocasnice, primind în schimb un suport de 100 de euro. „A doua categorie mare a beneficiarilor ar fi primarii ce au înfrăţiri active cu primăriile din Uniunea Europeană şi ar putea să realizeze un proiect cu susţinere din partea UE de 10000 de euro. Şi a treia mare categorie sunt tinerii de 18-35 de ani, pentru lansarea unei afaceri în domeniul servicii, cu suport din partea UE de 5000 de euro sau producere de 15000 de euro”, a spus acesta.

Gabriel Mărgineanu, co-autorul programului, a menţionat că prin intermediul programului ECIPES se va hotărî problema deşeurilor electrocasnice, întrucât acestea se vor strânge în mod organizat de două ori pe an pe teritoriul întregii ţări, de la toţi cei care participă în acest program. În plus, tehnica, utilajele care vor fi în programul respectiv sunt cu A++, ceea ce însemnă o diminuare de câteva ori a consumului de energie electrică pe ţară.

În ceea ce priveşte categoria de beneficiari de persoane tinere care se vor lansa într-o afacere, co-autorul programului a precizat că vor fi facilitate doar acele afaceri care vor corespunde economiei verzi. Referitor la susținerea primăriilor, Gabriel Mărgineanu a spus că acestea vor putea asigura cu bugetul oferit de UE, în decurs de 2-3 zile după accesare, implementarea banilor respectivi pentru amenajarea unui scuar, unei staţii de aşteptare, iluminarea terenului aferent grădiniței etc.

Pentru a adera la acest program, un primar trebuie să intre în baza de date, să completeze formularul tipizat, să transmită informaţia respectivă, apoi să contacteze partenerul de peste hotare şi să primească finanţarea de 10000 de euro sub formă de grant nerambursabil.

Pentru ca un tânăr întreprinzător să poată accesa programul, trebuie să completeze formularul şi, imediat cum i se acceptă, poate să iniţieze o activitate. Aici, Gabriel Mărgineanu a precizat că finanţarea nu merge direct la întreprinzător, dar la agentul economic care urmează să-i furnizeze utilajul sau tehnologia de care are nevoie, pentru a se evita consumarea ineficientă a resurselor financiare.

„Dacă vorbim de cetățean, este iarăşi o chestie foarte simplă, oricine, de acasă, de la calculatorul său, de la telefonul său, în cel mai rău caz de la calculatorul vecinului, a luat, a completat formularul foarte simplu, în maximum cinci minute, l-a depus şi el ştie că la el acasă vine automobilul, îi preia televizorul vechi, îl aduce pe cel nou şi el poate beneficia de această susținere de 100 de euro, care pentru el, un om simplu cu un venit modest în sat, este o susţinere extrem de importantă”, a spus Gabriel Mărgineanu.

Sergiu Manea, membru al Asociaţiei patronale a industriei turismului, susţine programul ECIPES. El spune că acesta va permite ca localităţile din ţară să relanseze sau să deschidă un muzeu în sat sau un al obiectiv turistic important pentru localitate, iar afacerile mici ar putea să fie: o cramă, o pensiune turistica sau o casă rurală, ceea ce ar atrage turiştii, inclusiv şi cei din UE.

Programul ECIPES este propus spre implementare de Comisia Europeană şi ar putea avea ca beneficiari 17% din populația Republicii Moldova, 50% din primării și 2000 tineri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.