Iarmarocul şcolar are loc pentru ultima dată în centrul capitalei

Acesta este ultimul an în care în centrul capitalei se mai organizează iarmaroc şcolar. Motivul este că spaţiile verzi şi gazonul sunt distruse, iar agenţii economici lasă în urma lor mult gunoi, a declarat viceprimarul Nistor Grozavu, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit viceprimarului, chiar dacă municipalitatea a cedat şi în acest an a fost permisă organizarea iarmarocului, pe viitor nu se va permite. „În continuare nu vom mai admite ca în Scuarul Catedralei să aibă loc orice tip de iarmaroace. Scuarul are cu totul altă destinaţie şi trebuie să-l păstrăm ca o atracţie turistică, nu pentru comerţ. Trebuie să comunicăm populaţiei şi altor persoane că acest an este ultimul când se organizează iarmarocul şcolar în centrul capitalei”, a declarat viceprimarul. Şeful Direcţiei generale comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii, Vladimir Nirca, a spus că iniţial primarul Dorin Chirtoacă a dispus organizarea iarmaroacelor şcolare doar în sectoarele municipiului, ulterior însă edilul a permis să se organizeze iarmaroc şi în Scuarul Catedralei, pe strada A. Puşkin, însă doar pentru producătorii autohtoni. „La direcţie au fost depuse 320 de cereri ale agenţilor economici, dintre care doar 42 de la producători autohtoni. Am fost nevoiţi să răspundem cerinţelor tuturor, deoarece agenţii economici se adresau la Primărie cu plângeri că nu le acordăm locuri de comerţ. Vreau să menţionez că organizarea acestui fel de iarmaroc în centrul capitalei nu ne face faţă”, a declarat Vladimir Nirca. Mai mult, potrivit lui Nirca, agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în centrul comercial de vizavi s-au plâns pe încurajarea concurenţei neloiale, întrucât marfa se vinde la acelaşi preţ, dar taxele de arendă a spaţiului comercial sunt net mai mici la iarmaroc – 1555 lei lunar pentru un metru pătrat în centrul comercial şi 89 lei la iarmaroc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.