Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova desfăşoară sâmbătă, 5 decembrie, cea de-a 13-a ediţie a Iarmarocului de caritate. Organizatorii au pus în vânzare diferite mărfuri din ţările de origine, dar şi confecţionate manual de către aceştea. Banii colectaţi de aproximativ 40 de instituţii şi persoane participante, vor fi donaţi copiilor din şcoala internat auxiliară din satul Răzălai, raionul Sângerei şi copiilor de la Centrul de Reabilitare pentru copii din Târnova, raionul Donduşeni, transmite Info-Prim Neo. Elena Eroşenco, coordonatoarea iarmarocului de iarnă spune că scopul iarmarocului expoziţiei este de a aduna toate organizaţiile şi toţi oamenii buni împreună pentru a ajuta copiii acestor instituţii. Coordonatoarea spune că din banii colectaţi vor fi procurate saltele pentru şcoala internat auxiliară din satul Răzălai, o pensiune-orfelinat pentru copiii care prezintă dizabilităţi fizice şi psihice sau sindromul Down. Pentru cea de a doua instituţie beneficiară, din banii colectaţi va fi reparată clădirea care este în exploatare încă din 1962. Vor fi cumpărate cărţi, veselă, lenjerie etc. „Acestă instituţie este într-o stare foarte deplorabilă, copii trăiesc în condiţii inadecvate şi este mare nevoie de renovare completă”, spune Elena Eroşenco. Anula acesta este a doua oară când Ambasada Chinei participă la Iarmarocul de iarna, spune Shi Longzhuang, ambasadorul Chinei. Ambasada a prezentat materiale din China care au fost expuse la vânzare, dar şi obiecte care au fost oferite gratis pentru a promova cultura Chinei în R. Moldova. Elena Nejinskaia, directorul Centrului de Cutură din Israel spune că instituţia propune vizitatorilor diferite mărfuri din Israel şi producţie de cosmeetică din Marea Moartă. Maria Tritea, preşedintele Uniunii Meşterilor Populari din Moldova spune că, de obicei, la Iarmaroc participă meşterii în mod individual, anul acesta însă s-a decis să se prezinte un stand comun ai organizaţiei. „Avem costume naţionale, covoare, floristica, bucătărie naţională”. Programul de sărbătoare al Iarmarocului de iarnă include participarea mai multor formaţii şi interpreţi din Moldova, un show mascat, Moş Crăciun, o tombolă cu multe premii valoroase şi altele. Tombola de caritate oferă participanţilor două bilete avia la Istanbul, un tur romantic în România, 15 minute de zbor într-un avion privat, cină la cele mai bune restaurante din Chişinău, colecţii de vinuri moldoveneşti de lux şi multe altele. Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova (IWCM) a fost creat în 1997 şi este o organizaţie din care fac parte atât femei din comunitatea internaţională, cât şi femei din Moldova care sunt interesate de caritate şi prietenie. Toate activităţile Clubului sunt voluntare. Pe parcursul celor 12 ediţii anterioare ale Iarmarocului de caritate, au fost adunaţi 130 mii dolari, care au fost donaţi şcolilor, spitalelor unde sunt întreţinute persoane din categoriile vulnerabile de populaţie, în special copii.