Iarmaroacele de Paşti se deschid la 30 martie
Începând cu 30 martie şi până la 4 aprilie, pe aleea din preajma Parcului Catedralei din capitală, pe str. Puskin, va fi organizat tradiţionalul iarmaroc dedicat Sfintelor Sărbători de Paşti, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Primăriei Chişinău.
În aceeaşi perioadă, vor fi organizate iarmaroace de Paşti în cele cinci sectoare ale oraşului, la care vor fi puse în vânzare pască, cozonac, alte produse alimentare şi mărfuri nealimentare.
Potrivit dispoziţiei primarului general, Dorin Chirtoacă, agenţii economici care vor participa la iarmaroacele de Paşti vor asigura salubrizarea teritoriului unde se va desfăşura comerţul.