Ian Lisnevschi: 50% din alegători sunt gata să iasă la vot, dar nu este cert, dacă se vor prezenta

Problema legitimității puterii continuă să persiste în Moldova, este opinia lui Ian Lisnevschi, directorul companiei de investigații politice și consultanță Intellect Group. "La noi se prezintă la vot 35-40% din alegători, dintre care doar 20% aleg guvernarea, care, în consecință, nu primește aprobarea poporului. Drept rezultat, încrederea în guvernare scade", a menționat expertul în cadrul dezbaterii publice de la Agenția IPN "Falsificarea alegerilor: cum se face, cum se combate".

"Astăzi, nivelul de credibilitate a partidelor este de numai 3,2%, dar politicienii mai încearcă, cu ajutorul tehnologiilor primitive, să-și impună propria opinie alegătorilor", spune Ian Lisnevschi. În consecință, "de 30 de ani tot alegem una din cele două rele”. "Ceea ce se întâmplă este mult mai grav decât înșeși falsificările. Când faci alegere între două produse expirate, obții în final un produs nepotrivit pentru consum", a subliniat expertul.

El a calificat interesul manifestat pentru actuala campanie prezidențială ca fiind unul destul de înalt. "Sunt gata să iasă la vot 50% din alegători, dar nu e cert că ei se vor prezenta la urne. Decizia lor este influențată de însăși campania electorală, pe cât de calitative și intense sunt dezbaterile concurenților. Dar la noi politica este primitivă, politicienii doar se ceartă sau se justifică între ei, candidații nu se gândesc la viitor", a conchis Ian Lisnevschi.

Dezbaterea publică "Falsificarea alegerilor: cum se face, cum se combate" a avut loc în cadrul mini-ciclului " Noi și președintele: cine pe cine alege, cine pe cine reprezintă?", care face parte din proiectul "Dezvoltarea culturii politice prin dezbateri publice". Agenția de presă IPN organizează aceste dezbateri publice cu suportul Fundației Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE