Hotărârile judecătoreşti vor fi publicate pe internet

Hotărârile definitive ale instanţelor judecătoreşti de fond şi ale curţilor de apel vor fi plasate de pagina web ale instanţelor. Parlamentul a aprobat joi, 15 noiembrie în primă lectură un proiect de lege în acest sens. Viceministrul Justiţiei, Nicolae Eşanu, a declarat că proiectul are scopul de a fortifica activitatea instanţelor judecătoreşti. Publicarea dezbaterilor reprezintă unul din pilonii de bază a procedurii judiciare, a menţionat ministrul, precizând că paginile web ale curţilor de apel se află în stadiu de constituire şi se preconizează să înceapă să funcţioneze către finele acestui an. Potrivit proiectului, data limită pentru punerea în aplicare a amendamentelor este 1 ianuarie 2010. Finanţarea acestor activităţi se va efectua din contul mijloacelor financiare bugetare, dar şi din contul Programului SUA „Provocările Mileniului”. Un alt proiect de lege, votat joi în primă lectură prevede, printre altele, şi obligarea judecătorilor de a-şi justifica veniturile. Comisia juridică a anunţat, însă, că pentru lectura a doua prevederea în cauză va fi exclusă. Preşedintele Comisiei, Vladimir Ţurcan, a explicat că este necesar de efectuat modificări în Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.
  • nicolae esanu despre publicarea hotararilor judecatoresti.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.