Hotărârea Parlamentului în cazul incidentului din Pădurea Domnească este constituţională

Curtea Constituţională a respins sesizarea avocatului parlamentar Tudor Lazăr privind raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească”, din decembrie anul trecut. Curtea a constatat că raportul comisiei de anchetă nu poate fi supus controlului constituţionalităţii deoarece nu conţine norme de drept şi nu produce efecte juridice. Totodată, magistraţii au declarat constituţională hotărârea Parlamentului privind rezultatele anchetei, în măsura în care dispoziţiile de natură procesual-penală şi disciplinară nu vor fi obligatorii pentru Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Superior al Procurorilor.

Potrivit judecătorilor constituţionali, depunerea declaraţiilor în faţa comisiei de anchetă este un drept al exponenţilor puterii judecătoreşti. Comisiile de anchetă nu pot examina aspecte materiale sau procedurale care sunt obiectul de cercetare în dosare penale.

În sesizarea sa Tudor Lazăr menţiona că a fost încălcată Constituţia atunci când la audierile pe marginea cazului din Pădurea Domnească au fost invitaţi reprezentanţii instituţiilor judecătoreşti. Referindu-se la decizia Curţii Constituţionale, avocatul parlamentar a explicat jurnaliştilor că, în cazul unor potenţiale audieri, un magistrat poate să refuze să se prezinte. „ Şi aşa este normal, pentru că în Constituţie este stipulată separarea puterii în stat. O comisie de anchetă constituită ad-hoc pe anumite subiecte poate să cheme la audieri, dar în situaţia când este intentat un dosar penal sau urmează să fie intentat, aceasta trebuie să-şi termine activitatea şi să nu dea indicaţii organului Procuraturii care investighează cazul şi organelor judecătoreşti care examinează nemijlocit cauza”, a mai spus avocatul parlamentar.

Tudor Lazăr a subliniat că prin decizia Curţii Constituţionale se va respecta prezumţia nevinovăţiei şi vor fi respectate drepturile omului, iar membrii Procuraturii pot să refuze să se prezinte pentru că secretul anchetei penale trebuie să fie respectat.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă şi irevocabilă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.