„Holocaustul a fost o tragedie de nedescris, pe care nu avem dreptul să o uităm. Suntem datori să ținem minte cum s-au produs acele atrocităţi și să facem tot posibilul ca astfel de crime împotriva umanităţii să nu mai fie posibile”. Este mesajul președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, care este marcată pe 27 ianuarie, transmite IPN.
„Astăzi aducem un omagiu tuturor celor care au suferit de pe urma politicilor criminale, discriminatorii, antisemite și rasiste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este un capitol întunecat din trecutul nostru, dar care nu trebuie uitat”, menționează oficialul. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova locuiau un sfert de milion de evrei, aproximativ 12% din populația de la acea vreme. O comunitate importantă, educată și înstărită, care participa din plin la viața regiunii. „Dar, doar în trei ani de zile de război, această comunitate a fost practic decimată, numărul victimelor ridicându-se la câteva zeci, dacă nu chiar sute de mii”, subliniază Igor Grosu.
Potrivit președintelui Parlamentului, a cinsti memoria victimelor Holocaustului înseamnă să luptăm cu fenomene care sunt străine legilor societăţii, cum ar fi antisemitismul, xenofobia, rasismul şi alte forme de discriminare.
Și vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, a venit cu un mesaj de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în care menționeză că, încărcată de profund simbolism, ziua de astăzi ne amintește de una dintre cele mai întunecate file ale istoriei europene, care rămâne o rană adâncă pentru întreaga umanitate.
„Deși au trecut 77 de ani după Holocaust – acest episod tragic al istoriei, comunitatea internațională și noi aici, în Republica Moldova, păstrăm vie memoria victimelor acelui cataclism fără seamăn în istoria umanității. Astăzi, toată compasiunea noastră se îndreaptă către supraviețuitorii acestei oribile crime împotriva umanității, către urmașii și rudele acestora. Responsabilitatea noastră morală, a tuturor, este de educare a societății în spiritul valorilor umaniste, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a toleranței și nediscriminării, combaterii antisemitismului şi altor forme de xenofobie. Cultivarea memoriei Holocaustului ca și a memoriei tuturor victimelor regimurilor totalitare este o datorie a societăților democratice”, scrie Nicu Popescu.
Potrivit vicepremierului, pe parcursul ultimilor 7 ani, Republica Moldova a avansat substanțial pe dimensiunea educației, cercetării şi comemorării Holocaustului. „Angajamentul nostru s-a manifestat prin adoptarea documentelor de politici clare, luând forma planurilor secvențiale de acțiuni privind promovarea memoriei Holocaustului și a culturii toleranței în vederea combaterii rasismului, antisemitismului, xenofobiei și altor forme de intoleranță. În acest sens, au fost atinse rezultate concrete pe dimensiunea educației, cercetării istorice și consolidării cadrului legal intern”, punctează Nicu Popescu.
Viceprim-ministrul subliniază că Republica Moldova a fost printre primele state care au acceptat la nivel oficial, prinr-o hotărâre de Guvern din 19 ianuarie 2019, definiția de lucru privind antisemitismul, adoptată de către Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va continua să promoveze, prin instrumentele aflate la îndemâna diplomației, consolidarea cadrului de acțiune la nivel național sau international, în vederea prevenirii și sancționării antisemitismului și altor manifestări de rasism, xenofobie, discriminare rasială sau intoleranță, a remarcat oficialul.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, declară că, pentru a păstra vie memoria Holocaustului, fiecare dintre noi trebuie să lupte împotriva antisemitismului și a rasismului. „Este important să studiem trecutul și să îi susținem pe cei care au salvat ființe umane în timpul Holocaustului, pentru a ne asigura că niciodată nu se va mai repeta o crimă la fel de odioasă ca aceasta", este mesajul lui Jānis Mažeiks, postat pe pagina de Facebook a Delegației UE în Republica Moldova.
Holocaustul este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a circa 6 milioane de evrei de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-fascist din Germania, condus de Adolf Hitler. Printre victim au fost și 1,5 milioane de copii.