„Totuși, provocarea eurofobă își are farmecul său. Și constă el în faptul că ne-a amintit de podul Crimeii, care a fost construit de doar trei lideri care au avut multe în comun – Hitler, Stalin și Putin. Ironia sorții este că podul Crimeii are o soartă tristă, el se prăbușește sau este distrus de fiecare dată, probabil, sub povara păcatelor și crimelor săvârșite de cei care au ordonat construcția lui...”
---
Manifestări de eurofobie
Actuala guvernare, este adevărat, abuzează de utilizarea noțiunii de european(ă) pentru a caracteriza acțiunile pe care le întreprinde și rezultatele acestora. Se întâmplă așa fiindcă guvernanții se pliază pe așteptările majorității cetățenilor care, potrivit sondajelor de opinie, susține vectorul integrării europene. Criticii actualei guvernări atrag atenția, pe bună dreptate, la faptul că adesea acțiunile guvernanților sunt departe de standardele declarate. Sunt zeci și zeci de exemple care confirmă discrepanța dintre retorica pro-europeană și rezultatele contrare acesteia.
Există însă un soi de critici, care profită de pe urma discrepanțelor menționate pentru a inocula eurofobia în societate. Unul dintre cele mai recente exemple de acest gen este o publicație dedicată inaugurării, cu participarea președintelui Maia Sandu, a unei noi porțiuni a drumului M3 și M3.1 (vezi anexa 1), care leagă portul Giurgiulești cu Ucraina și România. Comunicatul de presă al Președinției, care citează declarația șefului statului, menționează că: „Noua porțiune contribuie și la eforturile noastre de a fi solidari cu Ucraina - drumul M3 face parte dintr-un coridor european ce leagă țara vecină de rețeaua de drumuri din România și asigură transportul de mărfuri. Astfel de proiecte de infrastructură demonstrează că Moldova este un partener de încredere, care contribuie inclusiv la siguranța alimentară din regiune”. Acest citat a provocat o criză de nervi în rândul eurofobilor. Aceștia din urmă au evitat să se refere explicit la menționarea solidarității Republicii Moldova cu Ucraina pentru a rezista agresiunii rusești, preferând să se lege de sintagma “…Cei 31 de km de drum reabilitat la standarde europene...”.
Respectiv, sintagma standarde europene a servit drept declanșator pentru manifestarea eurofobiei prin publicarea unui articol intitulat Hitler, de asemenea, a construit “drumuri europene”. În publicația menționată mai sunt evocate numele și faptele unui un șir de criminali naziști odioși, precum Josef Mengele etc., pentru a sublinia cât de criminală este fapta inaugurării unei porțiuni de drum european. Este de remarcat că filipica eurofobă se înscrie perfect în trendul conceput de susținătorii Partidului Șor, așa-zișii șorlatani, care acuză statele europene de genocid: „Actualmente, împreună cu Maia Sandu, comiteți [statele europene] un nou genocid împotriva evreilor, împotriva mea, împotriva lui Ilan Șor și a întregii noastre echipe, aici, pe teritoriul Republicii Moldova”.
Logica perversă a eurofobilor: unde dai și unde crapă!
Diplomatul și poetul rus, Fiodor Tuitcev îndemna la precauțiune în exprimare, fiindcă niciodată nu putem ști cum se vor răsfrânge cele spuse. Într-adevăr, insinuarea eurofobă, menționată mai sus, rezonează în amintirile noastre cu faptul că Hitler a construit nu doar drumuri, ci a ordonat, la 21 aprilie 1943, și construirea a două poduri din Crimeea peste strâmtoarea Kerci – unul rutier și altul feroviar, pentru invazia ulterioară a Iranului prin Caucaz. Lucrările începute au fost întrerupte din cauza schimbării conjuncturii pe front. Ulterior, idea lui Hitler a fost preluată de fostul aliat al acestuia – Stalin, împreună cu care au început cel de al II-lea Război Mondial. Ironia sorții este că podul peste strâmtoarea Kerci, construit de Stalin, s-a prăbușit sub greutatea gheții, care l-a învăluit. S-a întâmplat la aproximativ trei luni de la darea în exploatare. Ștafeta de la Hitler și Stalin a fost preluată de președintele Vladimir Putin, care după ocuparea Crimeii, în 2015, de asemenea, a construit podul peste strâmtoarea Kerci – mândria lui Putin!, care a devenit ținta militarilor ucraineni după agresiunea rusească.
Din cele menționate mai sus se iscă întrebarea firească, sugerată de insinuarea eurofobilor: cu cine se asemănă mai mult regimul lui Putin: cu cel al lui Hitler sau al lui Stalin? Nu e o întrebare trivială. A propos, după invadarea Ucrainei, în Rusia a fost interzisă prin lege compararea regimurilor lui Stalin și Hitler. De ce? Fiindcă regimurile lui Hitler și Stalin au multe similitudini: cei doi tirani au început cel de al Doilea Război Mondial, de comun acord, invadând Polonia după semnarea faimosului pact de împărțire a Europei și tratatul de prietenie; apoi, Hitler a ocupat Europa Occidentală, iar Stalin o parte din Finlanda, Țările Baltice și Basarabia etc. Din fericire, tiranii nu s-au înțeles în privința împărțirii lumii, care a fost discutată în timpul vizitei șefului guvernului sovietic, Veaceslav Molotov, la Berlin, în noiembrie 1940. Neînțelegerea a făcut inevitabilă încăierarea între foștii aliați. Germania nazistă a agresat URSS, și a devenit agresor. De fapt, toți agresorii au ceva în comun, lucru confirmat de adresarea lui Hitler, din 22 iunie 1941, către cetățeni, și adresarea lui Putin, din 24 februarie 2022. Vorba e că istorixii au ajuns la concluzia că aceste adresări sunt uluitor de asemănătoare.
Afinități ideologice...
Nu o singură dată s-a menționat că ideile puternice ale lui Putin au la bază preceptele filosofului său preferat – Ivan Ilyin, autorul eseului „Despre fascismul rusesc”. De ce? Probabil, fiindcă Ivan Ilyin considera că între fascism și bolșevism există afinități – primul fiind, de fapt, o consecință a revoluției bolșevice. Despre afinitățile dintre bolșevismul de tip stalinist și fascism a scris și renumitul filozof, Nicolai Berdiaev, care consideră că cele două ideologii se influențează reciproc: „Stalinismul degenerează imperceptibil într-un fel de fascism rusesc. Are toate trăsăturile fascismului: un stat totalitar, capitalism de stat, naționalism, liderism și, ca bază, tineretul militarizat. Lenin nu era încă un dictator în sensul modern al cuvântului. Stalin este deja un lider-dictator în sensul modern, fascist”.
Curios, dar afinitățile dintre bolșevism și fascism au fost întrevăzute de șeful propagandei naziste, Joseph Goebbels, încă la etapa incipientă a dominației celor două ideologii. Memoriile acestuia din urmă conțin un șir de înscrise exaltate despre bolșevism: „Socialismul de stat are viitor. Am încredere în Rusia. Cine știe de ce este necesar ca această țară sfântă să treacă prin bolșevism... trebuie să depășim oboseala influenței statului („Sunt național-bolșevic”) (1924)… Rusia, când te vei trezi? Lumea tânjește după fapta ta eliberatoare! Rusia, ești speranța unei lumi care apune. Când va veni ziua?... În cele din urmă, ar fi mai bine pentru noi să punem capăt existenței noastre sub stăpânirea bolșevismului decât să ne transformăm în sclavi ai capitalului (1925)… După părerea mea, este groaznic că noi (naziștii) și comuniștii ne batem reciproc... Unde și când ne vom întâlni cu liderii comuniștilor (1926)? Uimitor, dar această zi a sosit abia peste 13 ani, la 23 august 1939, la Moscova, pentru a împărți Europa. Peste un aproximativ un an, la 13 noiembrie 1940, la Berlin, Hitler s-a întâlnit cu șeful guvernului sovietic, Molotov, pentru a împărți lumea, dar s-au despărțit, pentru totdeauna. În acest context, nu par deloc întâmplătoare aprecierile elogioase ale lui Vladimir Putin la adresa lui Goebbels: “Goebbels afirma: cu cât este mai incredibilă minciuna, cu atât mai repede vor crede în ea. Și își atingea scopurile, era o persoană talentată”. Este curios că cele spuse au răsunat în prezența unui grup de rabini. Dar și mai curios este că practicile lui Goebbels au fost preluate de Putin și subalternii săi, care persiflând presupunerile de a ataca Ucraina au reușit să adoarmă vigilența poporului frățesc, luându-l prin surprindere în dimineața zilei de 24 februarie 2022.
Afinități geopolitice...
În autobiografia sa, publicată în anii 1920, Hitler a dezvăluit viziunea s-a politică – lupta poporul german pentru „Lebensraum” (Spațiu vital), care presupunea expansiunea teritorială. La două săptămâni după invadarea Ucrainei, Putin a dezvăluit și el că luptă pentru Russkii Mir (Lumea rusă), hotarele căreia nu au limite, iar misiunea sa este să reîntoarcă pământurile rusești pierdute după disoluția URSS. În acest context, un șir de istorici ruși consideră justificată compararea luptei pentru Spațiul vital cu cea pentru Lumea rusă.
Dar cine sunt ideologii, care actualmente dezvoltă conceptul de Russkii mir? Evident, sunt mulți, dar cel mai apropiat de Putin se consideră a fi Alexandr Dughin, care pentru merite deosebite a fost invitat la recentul Forum economic de la Sankt-Petersburg pentru a-și împărtăși ideile despre viitorul imperialist al Rusiei: „… urmăm calea unei civilizații suverane, construim un fel de Rusia nepământească a noastră, care se compară cu ea însăși... Mergem într-o direcție, iar Occidentul în alta. ... rușii creează un imperiu al binelui de secole și merg spre scopul lor în felul lor”. Despre ideologiile utilizate de Rusia în parcursul său spre imperiul binelui, Dughin a scris în lucrarea sa “Fascismul nelimitat și roșu”. Ceea ce trebuie să reținem din această lucrare este concluzia la care a ajuns autorul: „În secolul XX, au existat doar trei forme ideologice care și-au confirmat realismul principiilor lor în implementarea politicilor de stat - acestea sunt liberalismul, comunismul și fascismul. Cu toată dorința, este imposibil să numim un alt model de societate care să nu reprezinte una dintre formele acestor ideologii și, în același timp, să existe în realitate. Sunt țări liberale, sunt țări comuniste și sunt fasciste (naționaliste). Nu există altele. Și nu pot exista. În Rusia, am trecut prin două etape ideologice - comunist și liberal. Rămâne fascismul”.
Dacă cineva crede că elaborările ideologului Russkii Mir sunt abstracte, atunci greșește amarnic, întrucât acesta este plonjat în reflecții referitoare la momentul când Putin ar trebui să apese butonul roșu: „Am pornit pe calea victoriei, pe calea renașterii Rusiei, a transformării interne, a eliberării Ucrainei și, de fapt, a construirii unui imperiu. Dacă apăsăm acest buton roșu acum, nu vom fi capabili să ne bucurăm de victoria noastră… Și cred serios că conducerea noastră va apăsa acest buton într-o situație critică, a vorbit despre asta de mai multe ori. Dar acei oameni care cer ca acest lucru să se facă acum nu pot fi considerați nu numai filosofi, ci nici măcar intelectuali. Pentru că acum suntem departe de a fi epuizat toate celelalte resurse”.
Concluzii
Trebuie să menționăm că le suntem recunoscători eurofobilor și șorlatanilor, care fac aluzii stupide și compară guvernarea din Republica Moldova, având în vedere toate păcatele ei, cu cea nazistă, pentru faptul că construiește drumuri. De fapt, toate guvernările, din toate statele, construiesc drumuri. Unele mai bine, altele mai prost. Deci, este o prostie să invoci construcția drumurilor pentru a face aluzii la regimul nazist. Totuși, provocarea eurofobă își are farmecul său. Și constă el în faptul că ne-a amintit de podul Crimeii, care a fost construit de doar trei lideri care au avut multe în comun – Hitler, Stalin și Putin. Ironia sorții este că podul Crimeii are o soartă tristă, el se prăbușește sau este distrus de fiecare dată, probabil, sub povara păcatelor și crimelor săvârșite de cei care au ordonat construcția lui.
