HelpAge donează lemne pentru două familii din banii adunați prin mecanismul 2%

Două familii de vârstnici din raionul Orhei vor primi lemne și produse alimentare, în valoare de peste patru mii de lei, din partea organizației HelpAge International din Moldova. Banii din care este făcută donația au fost alocați organizației în baza legii care le permite contribuabililor, persoane fizice, să îndrepte 2% din impozitul pe venit plătit statului spre o organizație obștească sau religioasă, transmite IPN.

Potrivit coordonatoarei de proiect, Victoria Virschi, beneficiarii donației au fost identificați de către membrii organizației neguvernamentale locale „Scânteia” din comuna Donici, raionul Orhei, împreună cu autoritățile locale. Ajutorul constă din patru metri cubi de lemne pentru fiecare familie și câte un pachet de produse alimentare. Acestea vor ajunge la beneficiari joi, 21 decembrie.

Una dintre beneficiare îngrijește singură cinci nepoți, părinții cărora au plecat de ceva timp și nu au mai dat de știre. Nu are bani să cumpere lemne, iar timpul rece este o mare problemă. Femeia are o pensie și un ajutor social de puțin peste 1500 de lei.

Cea de-a doua beneficiară nu are copii și este imobilizată la pat. Locuiește împreună cu sora ei, vârstnică și ea, care are doi copii. Un băiat dispărut de ceva ani i-a lăsat în grijă un copil cu dizabilitate, imobilizat la pat. Al doilea copil e angajat cu un salariu de 500 de lei. Toți patru locuiesc într-o casă.

Administrația locală și-a luat angajamentul de a transporta lemnele către aceste două familii.

HelpAge International promovează proiectele de susținere și protejare a persoanelor vârstnice împotriva discriminării. Proiectul „Realizarea drepturilor fundamentale ale femeilor în vârstă din Moldova", vine să elimine și să combată violența față de femeile în vârstă.

Din 1 ianuarie 2017, contribuabilii, persoane fizice, pot direcționa două procente din impozitul lor pe venit calculat pentru anul precedent, la alegere, către o organizație necomercială sau un cult religios.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.