„Hai, Moldova” îşi anunţă rezultatele

Echipa „Hai, Moldova” a anunţat sâmbătă, 28 mai, rezultatele proiectului cu acelaşi nume, la un picnic la Grădina Botanică. La „marea curăţenie” din 16 aprilie în toată ţara au fost adunate 6800 de tone de gunoi, transmite Info-Prim Neo. „În acest proiect au fost implicaţi 113 mii de oameni din toată republica. Surprinzător a fost faptul că au participat oameni şi din sate, nu numai din centrele raionale”, a menţionat Daniela Cibotari, voluntar „Hai Moldova”, organizator al proiectului. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei a avut o contribuţie esenţială la proiect. A fost emisă o dispoziţie prin care toate instituţiile de învăţământ au fost implicate. Daniela Cibotari a mai spus că pentru această campanie s-au cheltuit 18 mii de euro, care au venit din partea unor organizaţii internaţionale. „Cel mai important este valoarea serviciilor pe care l-am atras din acest proiect şi bunurile care au fost donate de organizaţiile internaţionale. Acestea se ridică la peste un milion de euro”, a precizat Daniela Cibotari. „Este foarte frumos când ajungi la sfârşitul unui proiect. Ceea ce a fost propus am reuşit. Am demonstrat că se poate să facem o Moldovă mai curată într-o zi”, a precizat Irina, voluntară „Hai Moldova”. Proiectul ecologic „Hai Moldova” a presupus implicarea societăţii într-o amplă acţiune de salubrizare a ţării la 16 aprilie, iar genericul acţiunii a fost „Să facem curăţenie în toată ţara, într-o singură zi”. Pentru prima dată un proiect similar a fost lansat în Estonia, în anul 2008, după care a fost preluat de ţări precum Letonia, Lituania, Slovenia, Finlanda, Portugalia, Italia, India, Ucraina, România, Brazilia şi Serbia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.