Clinica universitară de asistenţă medicală primară a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi Clinica universitară de stomatologie vor fi reorganizate, prin contopire, în Institutul de Medicină Clinică, transmite IPN cu referire la un proiect de decizie care urmează a fi examinat şi aprobat de către Guvern.
Fondator va fi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Potrivit Ministerului Sănătăţii, obiectivul pe care îl urmăreşte această reorganizare este racordarea la bunele practici internaţionale, prin care universităţile de medicină au spitale şi clinici, administrate şi finanţate separat de aceste instituţii de învăţământ.
Institutul de Medicină Clinică va presta servicii în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, instruire, diverse servicii farmaceutice şi alte servicii. Pentru funcţionarea acestuia nu vor necesare alocaţii din bugetul de stat.