Guvernul: Tiraspolul sfidează procesul de reglementare a conflictului transnistrean

Aşa-zisul soviet suprem de la Tiraspol a aprobat o adresare către autorităţile centrale ale Federaţiei Ruse privind recunoaşterea regiunii transnistrene în calitate de stat independent cu intrarea/încorporarea ulterioară a acesteia în componenţa Federaţiei Ruse. Guvernul de la Chişinău susţine că adresarea este nimic altceva decât o sfidare directă la adresa procesului de reglementare a conflictului transnistrean, la adresa integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Potrivit declaraţiei remisă de către Guvern, prin astfel de adresare, Tiraspolul ignoră o realitate obiectivă – şi anume faptul că regiunea transnistreană este recunoscută drept parte componentă a Republicii Moldova de toţi actorii internaţionali care participă la procesul de negocieri în formatul „5+2”. Pseudo-referendumul organizat în regiunea transnistreană în septembrie 2006 nu a fost recunoscut de comunitatea internaţională şi nu poate fi considerat drept exerciţiu de exprimare a voinţei populaţiei din regiune. Astfel, acest demers al aşa-zisului soviet suprem reprezintă o acţiune unilaterală şi, categoric, contraproductivă.

Singura cale de identificare a unei soluţii finale şi viabile pentru conflictul transnistrean este continuarea dialogului politic, fără precondiţii. Guvernul rămâne deschis şi interesat pentru un astfel de dialog şi cheamă partenerii internaţionali să întreprindă eforturi coordonate în vederea avansării procesului de reglementare a conflictului prin elaborarea unui statut special pentru regiunea transnistreană, bazat pe principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Şi în mod special, se face apel către partenerii din Federaţia Rusă să vină cu o reacţie promptă, în deplină conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional.

Potrivit presei din regiunea transnistreană, la şedinţa sovietului suprem în care s-a adoptat adresarea, s-a spus că timp de 24 de ani cele 2 maluri ale Nistrului s-au distanţat prea mult, iar oamenii de pe malul stâng doresc să aibă un viitor împreună cu Federaţia Rusă. O delegaţie de la Tiraspol a plecat imediat la Moscova pentru a transmite adresarea administraţiei de la Kremlin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE