Guvernul Tarlev a fost condus de Tkaciuk şi Reidman
Cel mai longeviv premier al R.Moldova, Vasile Tarlev, a demisiont nemaiputând suporta implicarea masivă în dirijarea Executivului de către consilierii lui Vladimir Voronin, Marc Tkaciuk şi Oleg Reidman. Dezvăluirea a fost făcută de fostul prim-ministru în perioada 2001-2008 în cadrul emisiunii “În profunzime” de la ProTv Chişinău, transmite Info-Prim Neo.
Vasile Tarlev a declarat că influenţarea permanentă a deciziilor guvernului de către Tkaciuk şi Reidman este unul din principalele motive pentru care a decis să demisioneze din funcţia de premier. Anterior, şi Vladimir Voronin a recunoscut că guvernarea în R.Moldova i-a aparţinut întru totul.
Tarlev este de părere că în primele 100 de zile, noul guvern nu trebuie criticat, iar după perioada respectivă poate fi efectuată o analiză a activităţii acestuia, după care ar putea fi şi criticat, dacă ceva nu îi va reuşit.
La emisiune a participat şi fostul premier al R.Moldova, în perioada anilor 1999-2001, Dumitru Braghiş, care şi-a exprimat temeri referitor la fragilitatea noii puteri. Potrivit acestuia, cea mai mare problemă a noului Guvern este paleta lui multicoloră. "La început totul va fi bine, dar, ulterior, vor apărea probleme şi va porni şi greul. Cauza este coaliţia formată din 4 partide, iar pentru lucrurile realizate greşit se va încerca găsirea unui ţap ispăşitor".
Ambii foşti premieri şi-au exprimat susţinerea pentru noua guvernare şi i-au urat succes în activitate. Mai mult, Vasile Tarlev şi-a oferit serviciile, afirmând că în cazul în care i se va cere, va veni în ajutorul noului executiv.
Fostul premier, Zinaida Greceanâi, a respins invitaţia la emisiune.