Guvernul taie finanțarea judecătorilor cu 70 mln lei în urma unei decizii CEDO din 2011

Finanțarea pentru sistemul judecătoresc în 2020 va fi redusă cu 70 de milioane de lei. Banii respectivi vor fi achitați de către Republica Moldova ca urmare a unei decizii CEDO, pronunțată în 2011. Cu o solicitare de rectificare a bugetului în acest sens a venit premierul Ion Chicu, în cadrul ședinței Guvernului, menționând că nota de plată a celor 70 de milioane a ajuns la executiv și trebuie onorată,  transmite IPN.

„Noi bani din altă parte pentru deciziile ilegale ale judecătorilor nu vom aloca”, a declarat Ion Chicu. Premierul a cerut Ministerului Finanțelor să verifice veniturile judecătorilor din cauza cărora Moldova a fost condamnată la CEDO, iar Agenției Naționale de Integritate să verifice integritatea acestor judecători.

De asemenea, a solicitat ministrului justiției, Fadei Nagacevschi, să înainteze o adresare la Procuratura Generală privind inițierea urmăririi penale a persoanelor care au prejudiciat bugetul de stat ca urmare a pierderii dosarelor la CEDO. Nu doar a celor cinci judecători care au emis decizia vizată, dar pe toate cazurile pe care Republica Moldova a fost obligată să plătească despăgubiri.

Până pe 15 martie, ministrul justiției trebuie să vină cu un mecanism clar de înaintare a acțiunii în regres în privința judecătorilor care emit decizii pentru care Moldova e condamnată la CEDO.

  • Ion Chicu despre taierea bugetului
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.