Guvernul susţine că salariul mediu a crescut într-un an cu 29 la sută, iar pensia – cu 15,5 la sută
Guvernul susţine că salariul mediu lunar pe economia naţională, în ianuarie-octombrie 2006, a constituit 1636,4 lei, majorându-se, real, cu 15 % faţă de perioada similară a anului trecut. În octombrie 2006, salariul mediu a fost de 1779,7 lei (cu 29 % mai mult faţă de octombrie 2005). În sectorul bugetar salariul mediu a constituit 1597,7 lei, iar în sectorul real –1906,7 lei. În acelaşi timp, mărimea medie a pensiei lunare la 1 octombrie 2006 era de 443 lei, fiind în creştere faţă de 1 octombrie 2005 cu 15,5 %.
Aceste date se conţin în raportul prim-ministrului Vasile Tarlev privind implementarea, în 2006, a Programului de guvernare „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”. Textul raportului a fost expediat spre difuzare agenţiei Info-Prim Neo, după ce nu a putut fi prezentat în plenul Parlamentului vineri, 22 decembrie.
Potrivit raportului, pentru finanţarea investiţiilor capitale prevăzute în Programul naţional „Satul Moldovenesc”, în ianuarie–octombrie 2006, de la bugetul de stat au fost alocate circa 600 mil. lei. Dintre acestea, pentru reparaţia drumurilor de acces spre localităţile rurale au fost direcţionate 30,8 mil. lei; pentru reparaţia drumurilor locale – 24,8 mil. lei; a celor naţionale – 130,8 mil. lei. Pentru construcţia, modernizarea şi repararea sistemelor de asigurare cu apă şi a reţelelor de canalizare au fost virate 150 mil. lei; pentru construcţia reţelelor de distribuţie a gazelor naturale – 77,6 mil. lei; pentru modernizarea şi fortificarea spitalelor, instituţiilor medicale primare şi de urgenţă – 71,5 mil. lei; pentru dezvoltarea şcolilor şi grădiniţelor – 62,3 mil.lei; pentru casele de cultură, biblioteci şi muzee – peste 22,9 mil. lei; iar pentru lucrări antierozionale de protecţie a solurilor – 21,3 mil. lei.
În această perioadă, au fost asigurate cu apă potabilă 15 oraşe şi 30 localităţi rurale şi au fost gazificate 87 localităţi. În total, în perioada 2001 – 2006 au fost gazificate 640 de localităţi.
Potrivit raportului, la 1 noiembrie, circa 98% din elevii claselor primare, sută la sută dintre elevii din familiile socialmente vulnerabile şi 30,9% din elevii claselor gimnaziale sunt alimentaţi gratuit în cantine şcolare.
În cadrul Programului educaţional „SALT”, destinat asigurării accesului la Internet a tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar, în 2005-2006 a fost construită reţeaua necesară, din fibre optice, şi instalate 1729 posturi telefonice pentru conectarea la Internet a instituţiilor preuniversitare. 749 de instituţii de învăţământ preuniversitar au fost asigurate cu cel puţin o clasă de calculatoare, celelalte instituţii – cu cel puţin un calculator. Numărul total al conexiunilor de acces la Internet în RM a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 54,4 %, depăşind cifra de 344,6 mii.
În altă ordine de idei, Executivul susţine că piaţa forţei de muncă din RM este influenţată, în mod direct, de dezechilibrul persistent în economie şi viaţa socială. Pe de o parte, multe sectoare se confruntă cu lipsa cadrelor calificate, iar, pe de altă parte, există excedent de braţe de muncă nesolicitate.
Potrivit Guvernului, în 11 luni ale anului curent au fost create 32,9 mii de noi locuri de muncă. Astfel, rata şomajului a constituit 5,4 %. Ocuparea forţelor de muncă a fost posibilă datorită introducerii unor noi tehnologii şi linii de producţie, relansării activităţii unor fabrici preponderent în zonele rurale.
În acelaşi timp, susţine premierul Tarlev, obiectivul Guvernului este crearea a 300 mii locuri noi de muncă în toate domeniile economiei naţionale, precum şi majorarea salariului mediu lunar pe economia naţională până la echivalentul de 300 dolari SUA.
Prezentarea raportului de către prim-ministrul Vasile Tarlev în şedinţa Legislativului a fost întreruptă în legătură cu protestele desfăşurate în sală de mai mulţi deputaţi din opoziţie. Aceştia şi-au explicat comportamentul prin neacceptarea de către majoritatea parlamentară a propunerii privind crearea unei comisii pentru examinarea a ceea ce ei au numit încălcările care se comit la implementarea Codului Audiovizualului în procesul de reorganizare a posturilor municipale „Antena C” şi „Euro TV Chişinău”.