Guvernul speră să obţină un preţ mai mic pentru gazele naturale livrate din Rusia
Guvernul speră să obţină un preţ mai mic pentru gazele naturale livrate din Rusia. „Deocamdată nu a fost comunicat oficial preţul care va fi aplicat de la 1 iulie”, a declarat prim-viceprim-ministrul Igor Dodon, ministru al economiei şi comerţului, solicitat de presă să ofere detalii privind discuţiile cu oficialii de la concernul Gazprom, purtate săptămâna trecută la Moscova, transmite Info-Prim Neo
Igor Dodon a spus că va efectua o vizită la Moscova la începutul lunii iulie pentru a purta negocieri cu Gazprom-ul. Conform acordului dintre Chişinău şi monopolistul rus de gaze, preţul va fi anunţat în prima decadă a lunii iulie, probabil la 8-9 iulie. Experţii anticipează că acesta va fi cu 12 - 13% mai mare decât în prezent şi va constitui 240 dolari pentru o mie de metri cubi de gaze.
„Avem semnat un acord bun cu Gazprom-ul, valabil până în 2011, care permite ca preţul la gaze să fie majorat treptat, până ajunge la cel operat pentru ţările europene. Totuşi, considerăm că formula de calcul a preţului la gazele livrate Moldovei poate fi îmbunătăţită şi acest aspect îl vom discuta pe parcursul vizitei de lucru”, a precizat prim-viceprim-ministrul.
De asemenea, Igor Dodon a spus că va fi discutată şi problema restructurării datoriilor istorice ale Moldovei pentru gazele livrate anterior, în sumă de 120 mln dolari, precum şi problema datoriei acumulată de zona transnistreană. În prezent RM achită în proporţie de 100% gazele livrate de concernul rus.
Transnistria importă anual aproximativ 1 mlrd metri cubi de gaze naturale. De la începutul anului curent preţul unui metru cub constituie 213 dolari. Datoria Transnistriei a depăşit 2 mlrd dolari, în situaţia în care, consumatorii interni achită plata pentru gaze la timp, transmite corespondentul Info-Prim Neo din regiune. În anul trecut o parte din banii pentru „ datoria pentru gaze” au fost reorientaţi la achitarea pensiilor pensionarilor. În fiecare an diferenţa dintre costul gazelor livrate în regiune şi preţul la care este oferit consumatorilor finali, în conformitate cu legea transnistreană pentru buget, este inclusă în fondul „datoriilor interne de stat” ale Transnistriei, adică 115 mln dolari.
La ora actuală preţul mediu european a ajuns la 410 dolari pentru o mie metri cubi de gaze.