Guvernul României a donat 800 de mii de euro pentru reparația unui liceu din Comrat

Guvernul României a donat 800 de mii de euro pentru reparația Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat. Despre asta a anunțat ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Ţurcanu pe pagina sa de Facebook, transmite IPN.

„Am toată încrederea că lucrările la noul bloc al liceului, construit cu susținerea financiară generoasă – aproape 800.000 de euro – de la Guvernul României, vor fi finalizate în cel mai scurt timp cu alocarea de către autoritățile de la Chișinău a restului fondurilor necesare”, a scris ambasadorul pe pagina sa de Facebook.

Cristian-Leon Ţurcanu scrie în mesajul său că „acești tineri au ales să studieze în limba română, care îi ancorează și mai profund în familia europeană. Am constatat cu mare plăcere faptul că aproape 500 din elevii liceului provin din familii găgăuze care au înțeles că viitorul lor este în limba română, în Europa. România va continua să susțină sistemul educațional de pe acest mal al Prutului cu asistență directă, schimburi de experiență, burse și tabere pentru tinerii care studiază în limba română”, a scris ambasadorul.

Diplomatul a menționat că bibliotecii liceului de limba română din Comrat i-au fost oferite cărți valoroase pentru completarea fondului existent de carte românească. Acest cadou fiind făcut cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.