Guvernul român a majorat cu peste 80% bursele pentru elevii şi studenţii din R. Moldova

Moldovenii care-şi fac studiile sau care fac stagii de specializare în România vor primi burse mai mari cu 81,19%, începând cu anul şcolar 2008-2009. O hotărâre în acest sens a fost adoptată miercuri, 13 august, de către Guvernul României şi vizează etnicii români din afara graniţelor ţării, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi cetăţenii străini bursieri ai statului român, transmite Info-Prim Neo. Bursele vor fi stabilite în monedă europeană, la sume cuprinse între 65 şi 85 euro. Echivalentul în lei al bursei va fi actualizat trimestrial, la cursul de schimb al monedei euro, comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente. Cuantumul bursei pentru elevi şi studenţi va reprezenta echivalentul în lei al sumei de 65 de euro/lună, iar bursa pentru masteranzi, medici aflaţi la specializare şi persoane aflate la cursuri de perfecţionare postuniversitară va fi echivalentul în lei al sumei de 75 de euro/lună. Doctoranzii vor primi burse constând în echivalentul în lei al sumei de 85 de euro/lună. Bursele acordate se suspendă pentru anul de învăţământ repetat. Pe perioada suspendării bursei, elevii şi studenţii care repetă anul vor suporta cheltuielile de şcolarizare. Elevii, studenţii, masteranzii vor primi burse numai pe parcursul anului academic, inclusiv în vacanţele de iarnă şi de primăvară, dar nu şi pe perioada vacanţei de vară. Doctoranzii de la forma de învăţământ cu frecvenţă vor primi bursă pe toată durata anului calendaristic, iar cursanţii aflaţi la stagii de specializare sau perfecţionare postuniversitară vor primi bursă pe perioada efectuării stagiului. Elevii, studenţii şi masteranzii beneficiază de cazare în internatele şcolare şi căminele studenţeşti. Cheltuielile privind plata burselor, precum şi cele privind plata taxelor de cazare se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului al României.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.