Guvernul renunţă la intenţia de a înfiinţa Consiliul consultativ pentru reformarea justiţiei şi va susţine organul cu aceeaşi menire lansat de către preşedintele interimar, Marian Lupu. Anunţul a fost făcut luni, 23 mai, de către premierul Vlad Filat în cadrul unui briefing de presă, transmite Info-Prim Neo. „Eram în plin proces de consultare cu cei care urmau să facă parte din acest consiliu însă, într-un mod surprinzător, a apărut un nou consiliu, iniţiat de domnul preşedinte Marian Lupu. În acest caz s-a constituit consiliu, după care au demarat consultările, or acest lucru i-a pus într-o postură foarte delicată pe unii care urmau să facă parte din acest organ consultativ”, a menţionat prim-ministrul. Vlad Filat a remarcat că din cauza acestor acţiuni în ochii opiniei publice s-a creat impresia că ar exista o concurenţă contraproductivă între preşedinte şi prim-ministru, or acest lucru nu este benefic pentru activitatea executivului şi nici pentru evoluţia relaţiilor din Alianţa pentru Integrare Europeană. „Nu doresc ca cei care activează în justiţie, dar şi ceilalţi cetăţeni să fie puşi în situaţia de a asista la un show dezgustător legat de cine e mai reformator, la o luptă pentru putere sau influenţă în acest domeniu. Oamenii vor rezultate, nu spectacol”, a declarat Vlad Filat. Premierul a spus că decizia de a renunţa la crearea Consiliului pentru reforma justiţiei, propus de Guvern, a fost luată luni împreună cu ministrul justiţiei, Oleg Efrim, pe care l-a delegat să vină cu anumite recomandări pentru membrii organului creat de Marian Lupu. Potrivit premierului, Oleg Efrim va face respectivele recomandări chiar la prima şedinţă a consiliului, care va avea loc marţi. Premierul nu a dorit să spună despre ce recomandări este vorba, motivând că nu doreşte ca membrii consiliului nou creat să afle despre acestea din presă. „Singurul scop este de a eficientiza activitatea consiliului”, a precizat Vlad Filat. „Scopul meu ca prim-ministru este ca să asigur cadrul necesar ca reformele să se desfăşoare eficient. Acesta este motivul pentru care am hotărât şi de această dată să fiu reconciliant, aşa cum am făcut-o de mai multe ori, pentru a nu lăsa ca orgoliul şi această luptă stupidă pentru iniţiativă să compromită viitorul Republicii Moldova. Mi-aş dori ca şi alţi colegi politicieni să urmeze gestul meu”, a conchis Vlad Filat. Pe data de 19 mai, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a semnat un decret de constituire a Consiliului Naţional pentru reforma organelor pentru ocrotirea normelor de drept. Pe lista acestui consiliu sunt incluşi parlamentari, conducători ai instituţiilor de forţă ca CCCEC, MAI, SIS, reprezentanţii ai ONG-urilor de profil.