Guvernul urmează să remită Consiliului Europei astăzi, 3 ianuarie, pachetul de documente ce vizează reforma justiției în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu în debutul ședinței cabinetului de miniștri, transmite IPN.
Șeful executivului a menționat că acest pachet include trei elemente. Primul se referă la Strategia pentru asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2020-2023. Al doilea este Planul de acțiuni pentru implementarea strategiei, iar al treilea se referă proiectul de lege privind evaluarea judecătorilor.
„Promisiunea noastră a fost să remitem aceste documente fundamentale pentru reforma justiției până pe 5 ianuarie, astfel ca grupul de experți ad-hoc, oferiți nouă de Consiliul Europei, să vină către 20 ianuarie în țară și să ne asiste în implementarea acestei reforme”, a notat premierul.
După ședința Guvernului, ministrul justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că asupra Strategiei s-a lucrat mai mulți ani. Propunerile anterioare ale CoE au fost luate în calcul, Strategia fiind ajustată. Ministrul speră că acest documente să fie prezentat în Parlament spre aprobare în perioada februarie-martie. Potrivit lui, Strategia prevede și modificarea Constituției, și anume prevederile ce se referă la Consiliul Superior al Magistraturii, modul de numire în funcție a judecătorilor.