Guvernul propune anularea impozitului pe venit calculat din creşterea de capital în urma înstrăinării activelor
Diferenţa între valoarea imobilului înregistrată la cadastru şi valoarea de piaţă a acestuia nu va fi impozitată. Guvernul a propus modificări la Legea taxei de stat din 1992, stabilind că majorarea de capital se consideră sursă de venit neimpozabilă, transmite Info-Prim Neo.
Guvernul speră să determine cetăţenii care vând imobile să declare în actul de vânzare-cumpărare valoarea reală de vânzare a imobilului, iar ca rezultat, să majoreze încasările la buget de la perceperea taxei de stat de 0,5% din valoarea imobilului, se menţionează în nota informativă a proiectului.
Autorităţile estimează că modificările propuse vor spori transparenţa şi veridicitatea datelor indicate în contractele de înstrăinare a bunurilor imobile de către persoanele fizice.
Pentru că în prezent plata pentru serviciile notariale, impozitul pe venit, calculat de la creşterea de capital, şi taxa de stat se calculează în funcţie de valoarea bunului imobil declarată în actul de înstrăinare, dar nu mai mică decât cea normativă, vânzătorul în majoritatea cazurilor (90%) declară în actul de înstrăinare, valoarea diminuată a bunului imobil, sau pe cea normativă, care în oraşe este de 3-10 ori mai mică decât valoarea de piaţă.
Guvernul este nemulţumit de faptul că veniturile anuale în buget de la taxa de stat pentru autentificarea notarială sunt diminuate artificial de cca 4 ori. Conform calculelor în 2005 urmau să fie acumulate în bugetul de stat cca 51 mln de lei. De facto au fost acumulate doar 11 mln lei.
În prezent pentru un apartament, de exemplu, în valoare de 480 mii de lei, cel care înstrăinează bunul trebuie să achite taxe şi plăţi de cca 20,3 mii lei, inclusiv 40 de lei pentru certificatul privind valoarea bunului, obţinut la cadastru, 2400 lei (0,5% în acest caz, dar care variază în funcţie de valoarea bunului) pentru serviciul notarial, 2,400 lei (0,5%) pentru taxa de stat, cca 80 de lei pentru înregistrarea dreptului de înstrăinare şi 15,4 mii lei pentru impozitul pe venit, calculat de la creşterea de capital (dar care la fel variază în funcţie de valoarea bunului). În cazul în care modificările propuse de Guvern vor si susţinute de Parlament, nu va exista impozit pe venit calculat de la creşterea de capital.