Începând cu 7 iulie, Guvernul poate accesa creditul în valoare de 12 milioane de dolari oferit de către Banca Mondială, prin semnarea Acordului de finanţare adiţională a proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P). Potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, acordul are drept obiectiv acordarea suportului financiar producătorilor de mere, prune şi struguri din Republica Moldova, care au fost afectaţi de embargoul rusesc, impus în anii 2013-2014 şi au suportat pierderi financiare estimate la circa 150 de milioane de lei, transmite IPN.
Acordul de finanţare adiţională a fost semnat la 21 mai 2015, de către ministrul în exerciţiu, Ion Sula şi directorul pe ţară în Republica Moldova al Băncii Mondiale, Alex Kremer. Accesarea creditului a urmat după ratificările şi aprobările interne necesare a fi respectate, atât de către Parlamentul de la Chişinău, cât şi de bordul Băncii Mondiale.
Ajutorul financiar este destinat micilor producători, plantaţiile cărora nu depăşesc 15 hectare iar suma compensaţiilor va fi de până la 50% din diferenţa creată între preţul la fructe până la impunerea embargoului în 2014 şi preţul cu care acestea au fost date la procesare.
Compensaţiile vor fi acordate conform Regulamentului privind modul de acordare a sprijinului financiar producătorilor de fructe, aprobat prin Hotărârea Guvernului din septembrie 2014, prin intermediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură. Până în prezent, MAIA a oferit din bugetul de stat suport financiar horticultorilor în valoare de 2,7 milioane de dolari. Această sumă va fi compensată statului din cadrul creditului acordat de 12 milioane de dolari.
Programul de granturi „Accesul la pieţele de desfacere” al proiectului MAC-P (2014-2016) este creat pentru a veni în ajutorul horticultorilor – acordă suport în crearea şi înregistrarea grupurilor de producători, suport în crearea proiectelor investiţionale şi dosarelor pentru participarea la concursurile de selectare a beneficiarilor de granturi, acordă suport logistic în dezvoltarea afacerii cu succes a cooperativei pe viitor. Programul oferă suport financiar de până la 350 de mii de lei, dar nu mai mult de 50% din valoarea investiţiei în tehnologii post-recoltă. Bugetul Programului de granturi este de 7 milioane de dolari. În cadrul Programului au fost realizate 3 ture de selectare a dosarelor pentru oferirea granturilor, la care au participat 28 grupuri de horticultori.