Guvernul optează pentru excluderea menţiunii referitor la apartenenţa etnică a persoanei în actele de identitate
Cabinetul de miniştri consideră necesar să fie modificat articolul 68 al Legii privind actele de stare civilă, care nu permite rectificări în ce priveşte naţionalitatea în actele de naştere ale copiilor pe baza actelor de identitate sau de stare civilă ale bunicilor şi ale altor ascendenţi, dacă în actele părinţilor nu se atestă informaţia privind naţionalitatea la care pretinde solicitantul. Deputata Ana Guţu, autoarea iniţiativei legislative, consideră că această formulă este restrictivă şi încalcă dreptul omului la autoidentificare etnică şi culturală, transmite Info-Prim Neo.
Ana Guţu propune ca în actele de naştere ale copiilor naţionalitatea să fie înscrisă în baza actelor de naştere ale părinţilor sau bunicilor sau, în baza cererii formulate de părinţi, conform dreptului la autoidentificare etnică a fiecărei persoane într-un stat democratic.
Ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat că deşi modificarea articolului 68 este necesară, soluţia propusă de Ana Guţu nu este potrivită, deoarece nu se va modifica în esenţă mecanismul actual de înscriere şi de rectificare a naţionalităţii, apreciat de către CEDO (cauza Ciubotaru vs Moldova) ca fiind incompatibil cu prevederile articolului 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În proiectul de lege prezentat nu este clar care naţionalitate urmează să fie înscrisă în actul de naştere a copilului – cea a copilului sau a părinţilor, deoarece certificatul de naştere nu conţine rubrica „naţionalitatea copilului”. Cu atât mai mult, că actele de naştere ale bunicilor, eliberate până în perioada 1944 -1945, nu conţineau informaţii referitor la naţionalitate, ci doar la confesiune. Astfel, că în varianta propusă proiectul de lege nu asigură realizarea dreptului de autoidentificare etnică, a subliniat ministrul.
Alexandru Tănase a menţionat că în majoritatea statelor democratice europene actele de identitate şi actele de stare civilă nu conţin menţiuni referitoare la apartenenţa etnică a persoanei şi executivul optează pentru excluderea din Legea privind actele de stare civilă a acestei informaţii. „Guvernul va examina prioritar oportunitatea modificării cadrului legal în vigoare în acest sens”, a adăugat Alexandru Tănase.