Guvernul Leancă va fi audiat în Parlament pentru a doua oară

Şedinţa Parlamentului va avea loc marţi, 22 octombrie, şi nu joi, cum se întâmplă de regulă. Joi, premierul Iurie Leancă nu se va afla în ţară, de aceea s-a decis ca Legislativul să examineze a doua moţiune de cenzură asupra Guvernului înaintată de PCRM în ziua de marţi, notează IPN.

Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Biroului permanent al Parlamentului.

Deputaţii comunişti au înaintat moţiune de cenzură asupra activităţii Guvernului Leancă, de data aceasta la tema conflictului transnistrean şi instituirii punctelor migraţionale între cele două maluri ale Nistrului.

Joi, 17 octombrie, Guvernul a fost audiat în şedinţa în plen a Parlamentului la altă temă. Deputaţii comunişti au învinuit Guvernul Leancă de corupţie şi de deposedare a instituţiilor de stat. Moţiunea de cenzură a fost anulată pentru insuficienţă de voturi.

Premierul a anunţat într-o emisiune la Moldova 1 că săptămâna viitoare pleacă la Strasbourg, unde se va întâlni cu conducerea Parlamentului European pentru discuţii privind regimul liberalizat de vize  pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.