Guvernul lansează consultările publice pentru Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”

Guvernul lansează consultările publice pentru proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”. Este documentul național pe termen lung care descrie direcțiile de dezvoltare a țării și care adaptează prioritățile, obiectivele, indicatorii și țintele angajamentelor internaționale asumate de către Republica Moldova la contextul național, transmite IPN.

Urgența unui document strategic este condiționat și de noile realități economice, sociale și de securitate care afectează Republica Moldova, la fel ca întreaga regiune sau chiar lume. Pandemia COVID-19, criza  energetică, creșterile accelerate ale prețurilor, secetele și inundațiile recurente, crizele economice și, mai nou, criza de securitate cauzată de invazia militară a Federației Ruse în  Ucraina –  toate evidențiază importanța unui document de planificare care să contribuie atât la o adaptare mai bună la noile realități, cât și să sporească procesul de dezvoltare prin valorificarea oportunităților și prevenirea activă a riscurilor, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.

Documentul face legătura directă dintre aspirațiile de bunăstare, pe de o parte, și politicile care vor contribui la aceste obiective, pe de altă parte. Strategia va ghida asistența partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova în raport cu prioritățile naționale de dezvoltare și va asigura o mai bună coordonare a proiectelor și resurselor disponibile. O altă misiune a strategiei va fi să mobilizeze reprezentanții societății civile și comunității științifice să fortifice eforturile conjugate ale acestora pentru sectoarele și domeniile prioritare care asigură calitatea vieții.

Propunerile și recomandările pentru proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030” pot fi expediate până la 15 august 2022 la adresa de email: cancelaria@gov.md.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.