Guvernul Japoniei este interesat de extinderea cooperării cu Moldova

Guvernul Japoniei este interesat de extinderea cooperării bilaterale cu Republica Moldova în diverse domenii. Mesajul a fost transmis de către ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, cu reşedinţa la Kiev, Toichi Sakata, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Vlad Filat, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul întrevederii au fost abordate mai multe aspecte ce vizează relaţiile dintre Republica Moldova şi Japonia, fiind remarcat nivelul înalt al dezvoltării lor. Toichi Sakata a apreciat modul în care s-au dezvoltat relaţiile moldo-nipone pe parcursul a 20 de ani de colaborare şi a exprimat speranţa că această dinamică va fi menţinută în continuare. Ambasadorul Japoniei a reiterat disponibilitatea ţării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în promovarea democraţiei, principiilor economiei de piaţă, precum şi în implementarea proiectelor în diverse domenii, precum ocrotirea sănătăţii, educaţie, agricultură etc. Prim-ministrul moldovean a exprimat gratitudine pentru asistenţa acordată de către Japonia Republicii Moldova, menţionând că proiectele realizate cu sprijinul Japoniei sunt necesare şi eficiente. Până în prezent Guvernul Japoniei a acordat Moldovei asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de peste 72 mln de dolari SUA şi asistenţă creditară în valoare de peste 48 mln dolari SUA. Premierul a precizat că proiectul 2KR a devenit unul dintre cele mai mari proiecte de distribuire a tehnicii agricole din Republica Moldova şi a menţionat importanţa schimbului de experienţă şi perfecţionarea profesională a specialiştilor autohtoni în diverse domenii cu sprijinul partenerilor din Japonia şi a optat pentru extinderea ariei de colaborare în acest sens. Referindu-se la tragedia care a avut loc acum un an în Japonia, Vlad Filat a ţinut să menţioneze că cetăţenii Republicii Moldova, la fel ca şi toată comunitatea internaţională, au fost profund impresionaţi de modul în care poporul nipon a gestionat această criză şi de demnitatea de care a dat dovadă. Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova l-a invitat pe prim-ministrul Vlad Filat la recepţia festivă dedicată celebrării a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Moldova şi Japonia, care va avea loc săptămâna viitoare la Chişinău. Diplomatul nipon a precizat că un eveniment similar va fi organizat şi la Tokyo, la care este preconizat să participe viceministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Andrei Popov.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.