Guvernul îşi reconfirmă angajamentele de îmbunătăţire a climatului investiţional
Legislaţia naţională se bazează pe principiul nediscriminării investitorilor. Investitorii străini au posibilitatea de a efectua investiţii pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi în toate domeniile, a declarat premierul Vlad Filat la Moldova Business Week 2010, transmite Info-Prim Neo.
„Moldova este deschisă pentru atragerea investiţiilor, acestea reprezentând factorul principal în dezvoltarea economică. Iată de ce în demersurile sale de politică economică Republica Moldova stabileşte atragerea investiţiilor drept o prioritate”, a declarat premierul. Vlad Filat a mai spus că Guvernul întreprinde acţiuni de îmbunătăţire a climatului de afaceri şi investiţional prin eliminarea barierelor şi lansarea unor stimulente pentru investiţii – scutiri de impozite pe venit, de taxe la procurarea utilajelor.
Moldova a semnat 38 de acorduri bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor, 40 de acorduri de colaborare comercial-economică şi 17 acorduri de comerţ liber în cadrul CSI. Ţara beneficiază de preferinţe comerciale autonome din partea UE şi a început negocierile unui acord de liber schimb cu UE, a mai informat primul ministru.
Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economie, a precizat că la reuniune participă circa 600 de persoane din peste 10 ţări – state UE şi CSI, SUA,Canada, China. Sunt investitori privaţi, dar şi reprezentanţi ai unor organisme economice sau investiţionale internaţionale.
Ministrul a subliniat că Moldova a depăşit consecinţele crizei economice, în unele ramuri se înregistrează chiar şi creştere economică, dar pentru a o face durabilă, sunt necesare investiţii.
Melanie Marlett, manager de ţară al BM pentru Moldova, i-a înmînat premierului Vlad Filat medalia Top Ten Reformer Award, care se acordă primelor 10 ţări din lume la capitolul implementării reformelor, conform raportului Doing Business al grupului BM. Ea a specificat că săptămîna aceasta Consiliul de directori ai BM va aproba o finanţare în sumă de 25 milioane de dolari în sprijinul bugetului Republicii Moldova, care vor fi direcţionate pentru diverse proiecte în domeniul agricol, energetic, contrucţia drumurilor şi altele.
Moldova Business Week 2010 se desfăşoară în perioada 21-25 iunie.