Guvernul intenţionează să creeze un lanţ de supermarketuri pe întreg teritoriul R. Moldova

Guvernul intenţionează să elaboreze un proiect de program-pilot de dezvoltare a unui lanţ de supermarketuri pe întreg teritoriul R.Moldova, în special în zona rurală. Potrivit Conceptului de susţinere a dezvoltării comerţului interior în R. Moldova pentru anii 2006-2009, aprobat recent de Guvern, la prima etapă se preconizează a fi construite centre comerciale mari în zonele geografice ale R. Moldova, în funcţie de numărul populaţiei. La etapa a doua reţeaua va fi extinsă fiind acoperite toate centrele raionale, precum şi unele sate cu o populaţie mai mare de 8-10 mii locuitori. Toate supermarketurile vor fi construite pe baza tehnologiilor moderne şi vor fi dotate cu utilaj şi echipament comercial performant. În reţea vor fi comercializate produse alimentare şi produse de larg consum de prima necesitate. Datorită unui sistem integrat al reţelei şi a unui şir de centre logistice, precum şi datorită volumelor achiziţionate, reţeaua va oferi cele mai joase preţuri posibile de pe piaţă. Astfel, potrivit pronosticurilor Guvernului, comerţul neorganizat, în primul rând din pieţe, va dispărea de la sine, nefiind în stare să concureze cu o reţea modernă ce va oferi preţuri joase şi servicii calitative. Fiecare supermarket va avea suprafeţe suplimentare unde se vor deschide centre de colectare a produselor agricole. Vor fi prevăzute şi suprafeţe unde vor fi prestate alte servicii: farmacii, filiale ale băncilor comerciale, spălătorii chimice etc. Un aspect important al proiectului este faptul că producţia locală va fi comercializată în locurile unde a fost produsă. De asemenea, Guvernul consideră că implementarea unui asemenea Program va avea un impact socio-economic şi comercial considerabil, inclusiv crearea de noi locuri de muncă pe întreg teritoriul RM, modernizarea sistemului de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, atragerea în zonele rurale a potenţialilor prestatori şi producători autohtoni de mărfuri şi servicii; extinderea sortimentului de mărfuri oferit consumatorilor; ridicarea calităţii de deservire a populaţiei în localităţile rurale etc. Pentru realizarea acestui program, Guvernul va crea un grup de lucru format din reprezentanţii instituţiilor guvernamentale centrale şi ai administraţiei publice locale, pentru identificarea zonelor şi locurilor de amplasare a centrelor comerciale nominalizate. Ulterior vor fi elaborate business-planuri, care vor fi propuse spre examinare şi implementare atât investitorilor străini, cât şi celor locali.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.