Guvernul îndeamnă reclamanţii la CEDO pe cauzele protestelor din aprilie să-şi retragă cererile
Guvernul urmăreşte scoaterea de pe rol a 7 cereri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de către persoanele acuzate de implicare în organizarea protestelor violente din 7 aprilie din Chişinău. Ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat că, în caz de convenire la o înţelegere cu reclamanţii, Guvernul va semna o declaraţie unilaterală de recunoaştere a tuturor încălcărilor comise în cazul persoanelor care au depus plângeri la CEDO, transmite Info-Prim Neo.
Anunţul a fost făcut miercuri, 30 septembrie, în cadrul unei întâlniri cu reclamanţii. Este vorba despre şapte cauze împotriva Moldovei: Mătăsaru, Stati şi Marinescu, Gheorghe şi Anatol Stepuleac, Mocanu, Popa, Netanyahu şi un caz cu un reclamant anonim.
„Dacă până la instaurarea noului guvern aceste plângeri au fost inadmisibile, noua guvernare le acceptă şi recunoaşte că în raport cu persoanele date au fost comise o serie de încălcări ale drepturilor garantate de Convenţia Europeană”, a spus Alexandru Tănase. În acelaşi timp, ministrul i-a îndemnat pe petiţionari să soluţioneze cauzele pe cale amiabilă, discutând cu fiecare în parte, astfel încât cererile să fie scoase de pe rol.
„Guvernul anterior a ales procedura litigioasă de desfăşurare a evenimentelor. Ţinând cont că este lansată procedura de reglementare amiabilă, până la adoptarea hotărârii finale a CEDO pe marginea fiecărui caz, în orice moment părţile pot conveni la un asemenea acord”, a spus în cadrul întrevederii Vladimir Grosu, agent guvernamental la CEDO.
„Nu ar fi corect şi echitabil ca actualul guvern al R. Moldova să fie penalizat pentru acţiuni pe care noi le-am condamnat şi sub care noi nu am subscris. Pe de altă parte, este vorba şi despre prestaţia Guvernului R. Moldova pe plan extern”, a menţionat Tănase.
Sergiu Mocanu, acuzat de fostele autorităţi de implicarea în protestele din 7 aprilie, a menţionat că salută această propunere a ministrului justiţiei. „Important este ca această înţelegere amiabilă să aibă ca finalitate condamnarea celor care au încălcat drepturile oamenilor. Mie mi-ar plăcea să stau la închisoare pe banii lui Voronin, nu pe banii mei şi nici pe banii contribuabililor”, a spus Mocanu, fost consilier al ex-preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin.
Anatol Mătăsaru, la fel acuzat de mai multe ori de poliţie, a spus că este de acord cu propunerea ministrului, dar a menţionat că este necesar ca reclamanţilor să li se ofere despăgubiri, pentru că au suferit prea mult material şi fizic.
„Ne bucură faptul că în final statul are o altă viziune asupra încălcărilor, însă aceste încălcări ale activităţii mai puţin legale aparţin mai multor organe. Cred că în acest caz, Ministerul Justiţiei nu poate prezenta de unul singur o soluţie care ar întruni viziunea tuturor părţilor implicate”, a spus Anatol Stepuleac, reclamantul unei plângeri la CEDO.
Fratele său, Gheorghe Stepuleac, a spus că o cerinţă a sa, în schimbul înţelegerii amiabile, ar fi să-i vadă încarceraţi pe fostul şef de stat, ministrul de interne şi procurorul general, astfel încât să vadă care sunt condiţiile de detenţie.
Avocaţii reclamanţilor spun că, în caz de semnare a declaraţiei de către Guvern, statul va fi scutit de achitarea prejudiciilor de circa 70 mii euro, întrucât fiecare cauză ar costa circa 10 mii euro. În acelaşi timp, avocaţii susţin că scopul urmărit de clienţii lor nu este obţinerea unui beneficiu material, ci recunoaşterea de către organele de forţă că au greşit atunci când i-au acuzat.
În scurt timp avocaţii urmează să dea un răspuns ministrului justiţiei despre decizia pe care au luat-o.
-
alexandru tanase despre propunere.mp3
- 0
-
gheorghe stepuleac despre conditii.mp3
- 0
-
sergiu mocanu despre conditii.mp3
- 0
-
vladimir grosu despre scopul intelegerii cu guvernul.mp3
- 0