Guvernul este mai transparent în relaţia cu societatea civilă, Sergiu Ostaf
Trei pătrimi din toate deciziile şi proiectele de legi de pe agenda Cabinetului de miniştri sunt disponibile pentru a fi consultate şi comentate de către societatea civilă. În comparaţie cu anii precedenţi, relaţia dintre Guvern şi societatea civilă s-a schimbat în sens calitativ. De această părere este preşedintele Consiliului Naţional pentru Participare, Sergiu Ostaf, transmite Info-Prim Neo.
Totuşi, spune Sergiu Ostaf, rămân un şir de carenţe care trebuie înlăturate. Încă circa 25% din subiectele incluse pe agenda de lucru a Guvernului pentru anul 2012 nu corespund pe deplin Legii cu privire la transparenţa decizională. „Unele subiecte de substanţă importantă sunt anunţate pe agenda Guvernului cu 2-3 ore înainte. Şi aici vorbim de 16% din totalul subiectelor, adică ceea ce este numit şi agendă suplimentară, iar 7% din subiecte sunt anunţate nemijlocit în şedinţa Guvernului. Este imposibil să oferi o opinie documentată într-un termen atât de scurt”, a spus Sergiu Ostaf cu prilejul unui atelier de lucru privind consolidarea dialogului între Guvern şi societatea civilă.
Societatea civilă vine cu un set de recomandări către Guvern. Executivul trebuie să depună eforturi ca să minimalizeze la maximum aşa-zisele subiecte suplimentare sau subiecte care apar în şedinţa Guvernului. Extrasele din procesele-verbale şi din decizii să fie documente publice pentru că la acest moment nu se permite să se vadă finalitatea întregului proces.
O altă recomandare ţine de procedura de avizare a iniţiativelor deputaţilor pe marginea unor proiecte de legi importante. Conform legii actuale, aceste avize nu sunt supuse procedurii de transparenţă, ceea ce, în opinia societăţii civile, subminează prevederile Legii cu privire la transparenţa decizională. Recomandarea către Guvern este fie să renunţe la această procedură de avizare, fie să supună şi avizele respective procedurii de transparenţă decizională.
Încă o recomandare vizează eficientizarea şedinţelor Cabinetului de miniştri, întrucât 80% din subiecte sunt de natură foarte tehnică – se referă la transmiterea unui lot pământ sau negocierea unor competenţe. În opinia societăţii civile, este nevoie de un secretariat care s-ar ocupa de aceste subiecte sau o procedură prealabilă care parafează aceste decizii pentru ca anterior, dacă nu sunt obiecţii, să fie votate la pachet, a mai spus Sergiu Ostaf, preşedintele Consiliului Naţional pentru Participare.