Guvernul este în alertă maximă în legătură cu menţinerea pericolului de ploi torenţiale
Guvernul este în alertă maximă în legătură cu avertizarea Serviciului Hidrometeorologie de menţinere a pericolului de ploi cu descărcări electrice şi vânturi puternice şi în ziua de 13 septembrie.
Ciclonul care s-a abătut asupra R. Moldova la 11 şi 12 septembrie a cauzat doar întreruperea energiei electrice într-un şir de localităţi ale R. Moldova, fără a cauza alte pagube materiale. Însă, potrivit premierului Vasile Tarlev, pericolul de inundaţii se menţine.
Premierul afirmă, că, la moment, se întreprind măsuri urgente de reconectare a tuturor localităţilor la sursa de energie electrică. Totodată, el a cerut Ministerului Administraţiei Publice Locale să dispună crearea în teritoriu a unor detaşamente de intervenţie în caz de situaţii excepţionale.
Totodată, el a cerut curăţarea canalelor de scurgere a apelor din localităţi, care sunt înnămolite şi generează inundaţii în cazul ploilor torenţiale.
De asemenea, premierul a cerut Ministerului Afacerilor Interne şi Departamentului Situaţii excepţionale să fie pregătiţi pentru a acorda ajutor populaţiei în cazurile de rupere a digurilor. Vasile Tarlev s-a arătat îngrijorat de starea gravă a digurilor de la sursele de apă din republică. Potrivit lui, ploile recente au cauzat doar ruperea unui singur dig, fără alte pagube esenţiale. Totuşi, în republică există până la 450 de lacuri şi iazuri date în arendă pentru 99 de ani, starea cărora nu este tocmai una bună, a mai spus premierul, citat de Info-Prim Neo.