Guvernul contează pe investiţiile private în construcţia şi întreţinerea drumurilor

Guvernul se declară disponibil să examineze orice ofertă comercială din partea investitorilor privaţi în construcţia şi întreţinerea drumurilor din ţară. Premierul Vasile Tarlev a declarat joi, 9 august, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii sectorului industrial că executivul contează şi pe suportul investiţiilor private în acest proiect, deşi la moment deja au fost atrase finanţări din partea organismelor financiare internaţionale. „Evident că peştişorul de aur nu există, iar mişcarea magică este numai în poveste”, a menţionat Vasile Tarlev cu referire la mersul implementării programului de revitalizare a drumurilor din Moldova. Premierul a apreciat că modernizarea şi repararea drumurilor naţionale este foarte costisitoare. Potrivit lui, finalizarea traseului Chişinău – Leuşeni, cu o lungime de 99 km, este planificată pentru 10 septembrie curent. Un kilometru de drum cu două benzi tur retur pe acest traseu a costat bugetul de stat nu mai puţin de 6 mln lei. Vasile Tarlev a menţionat că statul a început să aloce bani pentru reparaţia drumurilor, suplimentar mijloacelor Fondului rutier, din anul 2006. Anterior sursele planificate pentru întreţinerea drumurilor ajungeau, potrivit premierului, doar pentru plombare şi „spălarea banilor”. Guvernul intenţionează să realizeze pe viitor proiecte importante de reconstrucţie a drumurilor pe traseele: Cimişlia- Comrat, Căuşeni– Palanca, Orhei – Rezina, Chişinău-Bălţi, Chişinău-Cimişlia şi Valea Perjei- Cimişlia. Autorităţile au anunţat că au alocat în anul curent de la bugetul de stat pentru reabilitarea drumurilor din ţară circa 1 mlrd lei. La reconstrucţia drumurilor au fost atrase şi 100 mln USD - credite ale Băncii Mondiale, Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Băncii Europene de Investiţii. Costul total al drumurilor din ţară este evaluat de experţi la 12 mlrd. USD. Aproximativ jumătate din drumurile Moldovei sunt distruse şi necesită a fi reabilitate.
  • vasile tarlev despre drumuri.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.