Premierul Pavel Filip a convenit cu colegii săi din Cabinetul de miniştri ca în termen de 30 de zile să fie recuperate restanţele privind implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Declaraţii în acest sens premierul a făcut după şedinţa Comisiei pentru integrare europeană, transmite IPN.
„Am trecut în revistă ce s-a făcut până acum, deoarece demult nu a avut loc o astfel de şedinţă. Ne-am propus ca pe parcursul a 30 de zile să eliminăm restanţele şi să revenim la Planul naţional de acţiuni de implementare a Acordului de Asociere în regim regulamentar”, a specificat oficialul.
Pavel Filip a spus că în medie Acordul de Asociere cu UE este implementat la circa 60-63%, iar în termen de 5 zile miniştrii trebuie să propună planuri de acţiuni de eliminare a restanţelor în domeniile de care sunt responsabili.
Premierul a mai spus că a vorbit cu colegii şi despre debursarea primei tranşe din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro acordat de România. „Am primit sâmbătă o scrisoare de la premierul Cioloş (omologul român n.r.) şi tot sâmbătă am avut o întrevedere cu miniştrii responsabili de domeniile menţionate. Un pachet de acţiuni se va regăsi pe agenda şedinţei Guvernului de mâine, mă refer la pachetul de legi cu privire la integritate”, a specificat şeful executivului.
Pavel Filip a comunicat presei că a vorbit astăzi, 2 februarie, şi cu şeful statului despre o posibilă convocare a Consiliului Suprem de Securitate. La o eventuală şedinţă a Consiliului, urmează să se discute despre mai multe subiecte cum ar fi gradul de criminalitate şi acţiunile ce se impun, despre proteste şi despre acţiunile instituţiilor de stat, dar şi despre situaţia din sistemul bancar.