Guvernul a decis să aloce peste 1,7 milioane de lei pentru curățarea canalelor de evacuare a apelor pluviale și amenajarea digului de protecție în municipiul Comrat. Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Guvern, banii urmează să fie alocați Consiliului municipal Comrat, UTA Găgăuzia din Fondul de rezervă al executivului, transmite IPN.
După ploile puternice din 29 septembrie, au fost inundate câteva zeci de gospodării din localitate. Apele s-au revărsat din râul Ialpug, care nu a fost curățat de foarte mult timp.
Atunci, premierul a solicitat să fie verificată starea tuturor râurilor mici din țară și să fie pregătit un program de curățare a albiilor acestora. Potrivit lui Ion Chicu, înlăturarea consecințelor inundațiilor este mult mai costisitoare decât curățarea albiilor.