Guvernul a stabilit cuantumul ajutorului bănesc pentru refugiaţi
Refugiaţii vor primi în anul curent din partea statului un ajutor bănesc lunar în valoare de 263 lei, transmite Info-Prim Neo.
Mărimea acestui ajutor a fost calculată în proporţie de 10% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie. Potrivit unei hotărâri de Guvern, salariu mediu pe economie în 2008 va ajunge la 2630 lei.
Ajutorul bănesc poartă un caracter provizoriu, este rambursabil, se stabileşte pentru o perioadă ce nu depăşeşte 6 luni şi se acordă solicitantului lunar din contul alocaţiilor Ministerului Afacerilor Interne prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2008.
Legea din 2002 cu privire la statutul refugiaţilor stipulează dreptul refugiatului la ajutor bănesc în mărimea şi modul stabilit de Guvern, în cazul în care acesta este lipsit de mijloacele necesare pentru existenţă.
În anul 2007 un astfel de ajutor a fost acordat la 12 persoane.