Oamenii de afaceri solicită Guvernului simplificarea procedurilor de export şi reducerea unor costuri. Discuţiile au avut loc la şedinţa Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, la care au participat reprezentanţi ai exportatorilor de produse agricole şi agroalimentare, transmite IPN.
„În ceea ce priveşte Zona de liber schimb, m-ar interesa foarte mult în ce măsură cunoaşteţi prevederile acestei zone, cum evaluaţi şi ce ar trebui să facem pentru a vă ajuta să fiţi pregătiţi să beneficiaţi de prevederile acestuia”, a subliniat Iurie Leancă, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.
Oamenii de afaceri prezenţi la şedinţă au salutat intenţia Guvernului de a elimina taxa de 1,5 % la exportul nucilor. Proiectul urmează să fie aprobat de către Cabinetul de miniştri în scurt timp. De asemenea, s-a menţionat că executivul îşi propune să faciliteze la maximum comerţul transfrontalier.
La şedinţă au fost lansate şi propuneri pentru simplificarea procedurilor de testare şi certificare a produselor destinate exportului.
Conform statisticilor oficiale, exportul de produse agricole şi agroalimentare constituie 42% din totalul de exporturi anuale.