Guvernul a semnat acorduri cu două bănci europene pentru finanţarea proiectului de reabilitare a drumurilor

Guvernul R. Moldova a semnat, joi, 28 iunie, Acordul de finanţare privind Proiectul de susţinere a Programului în sectorul drumurilor cu Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD). Contractul financiar a fost semnat de Torsten Gersfelt, vicepreşedinte al BEI, Alexander Auboeck, director al Departamentul Infrastructură din cadrul BERD şi Mihail Pop, ministrul Finanţelor al RM. Valoarea creditelor propuse este echivalentă cu 30 mil. euro fiecare, ele urmând să fie acordate în două tranşe: câte 12,5 mil. şi 17,5 mil. euro respectiv. Finanţarea băncilor europene va fi disbursată începând cu 2008. Proiectele sunt acordate la dobânzi preferenţiale pe un termen de 15 ani şi o cu o perioadă de graţie de până la 5 ani. Executivul planifică să realizeze cu aceşti bani un proiect de reabilitare a segmentelor şoselelor principale pe o lungime de circa 500 km pe axa nord-sud a republici. Proiectul va fi realizat în două faze. La prima, va fi reabilitat segmentul Chişinău-Bălţi, pe lungime de circa 200 km, iar la a doua etapă - Chişinău-Hânceşti, pe o lungime de 300 km. Costul total al proiectului depăşeşte 100 mil. euro. Banii necesari vor fi supliniţi prin împrumutul Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională (IDA), în valoare de până la 16 mil. USD. Programul de reabilitare a drumurilor din Moldova vizează anii 2008 – 2017, în acest timp urmând să fie reconstruite toate drumurile naţionale şi internaţionale cu o lungime de cca 3,5 mii kilometri. Ministrul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor Vasile Ursu a declarat că la moment în republică nu este necesară construcţia de noi trasee, ci doar reconstrucţia celor existente. Potrivit lui, experţii Băncii Mondiale au estimat că anual pentru întreţinerea şi reabilitarea drumurilor din Moldova sunt necesare cca 1,8 mlrd lei. Mihai Pop a menţionat că, pe lângă finanţările internaţionale pentru reabilitarea drumurilor, şi Guvernul va avea contribuţii prin majorarea anuală, cu câte 20 mil. lei, a Fondului rutier. Ministrul Finanţelor şi-a exprimat speranţa că semnarea acordurilor cu băncile europene va fi un exemplu bun şi pentru alţi potenţiali investitori în economia R. Moldova.
  • mihai pop despe acorduri.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.