Guvernul a repartizat banii din Fondul rutier

Cabinetul de miniștri a aprobat Programul privind repartizarea mijloacelor Fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2023. Este vorba de 1,48 miliarde de lei pentru întreținerea și reparația construcțiilor inginerești și a drumurilor publice naționale cu o lungime totală de 5 951 de kilometri, transmite IPN.

„Proiectul are drept scop repartizarea mijloacelor alocate reieșind din necesitatea reală raportată la suma disponibilă, cheltuielile fiind prioritizate ca urmare a investigării stării întregii rețele de drumuri naționale, cu accent sporit acordat acțiunilor referitoare la îmbunătățirea condițiilor de circulație din punct de vedere al stării părții carosabile, dar și al siguranței la trafic”, a declarat ministra infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija.

Din banii alocați, 828 de milioane de lei sunt pentru întreținerea drumurilor publice naționale – plombarea gropilor, profilarea carosabilului, întreținerea de rutină. 534 de milioane de lei sunt pentru lucrări de reparație capitală a drumurilor și construcțiilor inginerești. Sumele rămase sunt pentru întreținerea podurilor, executarea lucrărilor de proiectare și evaluare, procurarea echipamentelor etc.

Anul trecut, Guvernul a alocat în Fondul rutier 1,81 miliarde lei. Suma valorificată a fost de 1,63 miliarde de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.