Guvernul a rechemat şapte ambasadori
Guvernul RM a rechemat joi, 16 aprilie, şapte ambasadori. Doi dintre aceştia au fost numiţi ambasadori în alte ţări, transmite Info-Prim Neo.
Lidia Guţu, ambasadorul R. Moldova în România şi prin cumul ambasador în Muntenegru şi Serbia, cu reşedinţa la Bucureşti, a fost rechemată şi numită ambasador al R. Moldova în Bulgaria. Ea îl va înlocui pe Veaceslav Madan, rechemat din funcţie.
Valeriu Bobuţac a fost rechemat din funcţia de ambasador al R. Moldova în R. Ungară şi, prin cumul, în Bosnia şi Herţegovina, Slovenia, Croaţia, pe lângă Sfântul Scaun şi la Comisia Dunăreană, cu reşedinţa la Budapesta. El a fost numit ambasador în Belarus şi, prin cumul, reprezentant permanent pe lângă organele statutare şi alte organe ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), cu reşedinţa la Minsk. Din această funcţie a fost rechemat Ivan Filimon.
Natalia Gherman a fost rechemată din funcţia de ambasador al R. Moldova în Regatul Suediei şi din funcţiile deţinute prin cumul de ambasador în Finlanda şi Regatul Norvegiei, cu reşedinţa la Stockholm.
Igor Corman a fost rechemat din Germania şi, prin cumul, din Regatul Danemarcei, cu reşedinţa la Berlin.
Iulian Grigoriţă a fost rechemat din funcţia de consul general al R. Moldova în circumscripţia consulară cuprinzând landurile Republicii Federale Germane: Hessen, Baden-Wurttemberg, Bayern, Rheinland-Pfalz, Saarland şi Thuringen, cu reşedinţa în oraşul Frankfurt pe Main.
De asemenea, Sergiu Stati, consilierul preşedintelui RM în probleme politice, care a acces în noul parlament pe lista PCRM, a fost numit în funcţia de ambasador al R. Moldova în Turcia.