Guvernul a făcut publică Strategia naţională pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate

Guvernul a făcut publică „Strategia naţională privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-2009”. Textul acesteia a fost publicat în ultimul număr al Monitorului oficial al R. Moldova. Obiectivul general al Strategiei constă în dezvoltarea şi promovarea unui sistem naţional de acţiuni comunitare, care ar permite incluziunea socială a 20% din numărul copiilor aflaţi în dificultate. În particular, prin implementarea acestei Strategii, Guvernul îşi propune elaborarea şi perfecţionarea cadrului normativ pentru promovarea acţiunilor comunitare; formarea şi dezvoltarea capacităţilor specialiştilor şi voluntarilor din domeniu; dezvoltarea serviciilor comunitare în cadrul instituţiilor de educaţie, de reabilitare, de protecţie socială şi medicale pentru copii; asigurarea accesului copiilor şi tinerilor la programe de acţiuni comunitare; sensibilizarea opiniei publice şi mobilizarea socială; monitorizarea şi evaluarea acţiunilor comunitare. Activităţile vor fi axate pe trei domenii importante pentru categoria vizată de copii – educaţie, protecţie socială şi sănătate. Strategia vizează următoarele categorii de copiii: aflaţi în situaţii de risc; din familii socialmente vulnerabile; instituţionalizaţi; tineri care ating majoratul în instituţiile rezidenţiale; abandonaţi în instituţiile medicale; beneficiarii serviciilor de tip familial şi comunitar; aflaţi în conflict cu legea şi cei din instituţiile de educaţie generală. Strategia va servi drept bază pentru coordonarea acţiunilor comunitare de către Grupul de Nivel Înalt pentru Copiii Moldovei, instituit în acest scop. Monitorizarea şi coordonarea procesului de realizare a Strategiei sunt puse în sarcina Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului, Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Administraţiei Publice Locale. Finanţarea activităţilor necesare pentru implementarea „Strategiei naţionale privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate” se va efectua atât în baza alocaţiilor din bugetele de stat şi locale, cît şi din contul asistenţei comunităţilor şi a donatorilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.