Guvernul a elaborat un regulament al Centrelor de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane

Guvernul a aprobat Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Centrelor de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane. Potrivit regulamentului, scopul unui astfel de centru constă în oferirea protecţiei şi plasamentului temporar victimelor traficului de fiinţe umane, socializarea şi reintegrarea acestora în familie şi în comunitate. Un astfel de centru poate fi constituit în coordonare cu Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale la propunerea Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, autorităţilor publice locale, organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale. Centrul acordă cazare victimelor traficului de fiinţe umane pentru o perioadă de până la 30 de zile. Pentru protecţia victimei, durata cazări poate fi prelungită până la 6 luni, iar atunci când viaţa şi sănătatea acesteia sunt ameninţate de un pericol real, cazarea poate fi prelungită pentru o durată considerată necesară. Centrul poate avea o capacitate maximă de 30 de locuri. Centrul oferă servicii de cazare temporară securizată, alimentare, asistenţă medicală de urgenţă, consiliere psihosocială şi juridică, asigurare cu necesităţi materiale de bază (obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălţăminte), asistenţă pentru reintegrare în familie. Asistenţa fiecărei victimei se realizează potrivit unui plan individual de intervenţie elaborate de asistentul social coordonator din cadrul Centrului de reabilitare a victimelor traficului de fiinţe umane al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie Chişinău sau de coordonatorul echipei multidisciplinare la nivel teritorial. Activitatea centrului trebuie să fie coordonată, monitorizată şi evaluată de secţiile sau direcţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei. Beneficiarii centrului sunt victimele traficului de fiinţe umane şi potenţialele victime-cetăţeni ai R. Moldova şi apatrizi care aveau dreptul de a locui în Moldova la momentul intrării pe teritoriul unui alt stat. Vicepremierul Valerian Cristea a declarat că, la moment, în republică există 10 centre de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane, create de diverse organizaţii neguvernamentale. Cheltuielile ce ţin de activitatea acestora sunt suportate de bugetele fondatorilor. Prezentul regulament a fost aprobat cu scopul executării prevederilor Legii privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane din octombrie 2005 şi hotărârii de Guvern din noiembrie 2001 privind aprobarea componenţei nominale a Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane şi Planului naţional de acţiuni pentru combaterea traficului de fiinţe umane, precum şi al dezvoltării serviciilor de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.