Cabinetul de miniştri a aprobat, în şedinţa de marţi, 31 mai, Planul de acţiuni pentru anii 2016-2020 privind implementarea Strategiei pentru protecţia copilului. Acţiunile planificate sunt axate pe prevenirea separării de familie şi a instituţionalizării copiilor, prevenirea şi combaterea violenţei. La fel, este vorba despre promovarea unui cadru de conciliere a vieţii de familie şi a activităţii profesionale pentru asigurarea creşterii armonioase a copilului, transmite IPN.
În acest scop scop, vor fi create subdiviziuni specializate în cadrul structurilor teritoriale de asistenţă socială, vor fi consolidate capacităţile acestora, prin profesionalizarea cadrelor şi implementarea unor module IT pe componenta „protecţia copilului”. Acest fapt urmează să asigure un management mai bun al fiecărui caz şi monitorizarea eficientă a activităţii tutelare.
De asemenea, va fi perfecţionat cadrul normativ în vederea prevenirii şi combaterii corupţiei în procedura de adopţie, precum şi în acordarea prestaţiilor sociale alocate copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, familiilor cu copii, organizarea educaţiei incluzive şi a serviciilor de suport specializate pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale.
Planul de acţiuni mai prevede crearea unui centrul de zi pentru îngrijirea timpurie (0,4 luni -1,5 ani), precum şi servicii specializate de intervenţie timpurie pentru copii (0-3 ani), servicii de suport pentru copiii cu probleme de comportament, pentru copiii străzii, servicii de recuperare a copilului victimă a violenţei, traficării, exploatării etc.
Impactul aşteptat al Planului de acţiuni este ca în Moldova să scadă numărul copiilor instituţionalizaţi, să fie diminuate riscurile asociate familiilor de emigranţi, asigurat un mediu familial şi social adecvat dezvoltării armonioase a copiilor.